Image-Description
Un copil de doi ani din Anenii Noi a ajuns în stare gravă la spital după ce a căzut într-o groapă cu deșeuri
Social 18 februarie 2019, 11:30 | 1329

Un copil de doi ani a fost internat de urgență la spital după ce a căzut într-o groapă cu bălegar. Incidentul s-a produs ieri, în jurul orei 13:30, în satul Geamăna, raionul Anenii Noi.

Potrivit ofițerului de presă al IP Anenii Noi, Silvia Vetcu, copilul se juca în grădina din spatele casei fără a fi supravegheat.

Acesta locuiește cu părinții și alți trei frați. El a fost scos din groapă de către tatăl său, în vârstă de 33 de ani, care i-a acordat primul ajutor medical.

Copilul a fost transportat la Secția Reanimare a Spitalului Raional Anenii Noi, fiind internat cu diagnoza „insuficiență respiratorie", starea de sănătate a acestuia la moment ramânând gravă.

Alte circumstanțe urmează să fie stabilite.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie