Un cetățean străin de 39 de ani a murit în urma unui grav accident rutier, care s-a produs în această dimineață în raionul Soroca
Social 23 martie 2026, 16:29 | 133

Un cetățean străin de 39 de ani a murit în urma unui grav accident rutier, care s-a produs în această dimineață în apropierea localității Alexandru cel Bun din raionul Soroca. Mai multe detalii și alte informații urmează în grupajul de știri pe scurt.

Un ucrainean de 55 de ani este cercetat de polițiștii de frontieră, după ce a încercat să transporte ilegal importante sume de bani prin Aeroportul Internațional Chișinău. Ilegalitatea a fost descoperită în timpul controlului pasagerilor de pe cursa Chișinău–Viena. În urma scanării bagajului de mână al acestuia, ofițerii vamali au observat obiecte suspecte, asemănătoare bancnotelor și l-au supus controlului fizic. Asupra lui au fost descoperite peste 171-a de mii de dolari și 15.330 de euro, sume ce nu au fost declarate conform prevederilor legale. Banii au fost ridicați, iar cazul este investigat de Serviciul Vamal.

Patru tineri cu vârsta între 18 și 30 de ani sunt cercetați de forțele de ordine pentru comercializarea produselor cu o concentrație sporită a nicotinei de tip „SNUS”. Trei dintre aceștia aveau rolul de curieri, iar unul era coordonatorul rețelei. În timpul perchezițiilor într-o încăpere utilizată de acesta, polițiștii au ridicat 591-a de cutii cu „SNUS”, marijuana și 215 mii de de lei, urmând să stabilească proveniența banilor. Valoarea totală a stupefiantelor depășește 148 de mii de lei. Liderul grupului a fost reținut pentru 72 de ore.

Poliția capitalei a desfășurat, săptămâna trecută, acțiuni ample de combatere a distribuirii drogurilor. În timpul operațiunilor, 17 persoane au fost reținute, iar valoarea estimativă a substanțelor narcotice scoase din circuit depășește 240 de mii de lei. În urma intervențiilor, oamenii legii au ridicat diferite tipuri de droguri, inclusiv PVP, marijuana, mefedronă și hașiș, precum și dispozitive utilizate pentru consum. În total, au fost întocmite 224 de procese-verbale contravenționale. Angajații Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă au depistat 34 de oameni care dețineau substanțe interzise și dispozitive pentru consum și au întocmit 64 de procese-verbale.

Un cetățean străin de 39 de ani a murit în urma unui grav accident rutier, care s-a produs în această dimineață în apropierea localității Alexandru cel Bun din raionul Soroca. Pasagera acestuia a fost transportată în stare gravă la spital. Impactul s-a produs în jurul orei 06:00, pe traseul R-14. Preliminar, s-a stabilit că șoferul de 39 de ani ar fi ieșit pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu un camion, condus de un bărbat de 45 de ani, locuitor al raionului Soroca.

Opinia ta contează. Comentează!