Jurnalul orei 15, 2 Noiembrie
Jurnalul orei 15:00 2 noiembrie 2021, 17:26 | 1163

Prezentat de Eugenia Apostu

Estimările experților privind creșterea tarifului la gaze pentru consumatorii finali sunt diferite. Calculele vizează aprobarea unui tarif între șase lei și zece lei pentru un metru cub. Asta în timp ce tariful actual este de 4,2 lei metrul cub. Expertul economic Veaceslav Ionița atenționează însă că majorările ar urma să fie introduse etapizat, iar în lunile următoare autoritățile ar trebui să fie atente în ceea ce privește auditarea și includerea în facturi a pretinsei datorii de peste șapte sute de milioane de dolari atribuită Moldovei de către Gazprom.

La o sută de zile de la prima ședință a Parlamentului de legislatura a XI-a, oamenii încearcă să dea note noului for legislativ. Unii spun că guvernarea a făcut mult, dar ar putea și mai mult. Alții afirmă că așteptările au fost prea mari. Ce îi preocupă pe locuitorii Republicii Moldova, vedeți în cele ce urmează.

Un punct de vaccinare a fost deschis astăzi în Chișinău, în clădirea unui cămin studențesc de pe strada Florilor. Tinerii nu s-au lăsat așteptați. Într-o jumătate de oră au fost vaccinați aproximativ 30 de studenți de la UTM și USM. Doar printr-o acțiune concertată de vaccinare pandemia poate fi oprită, consideră rectorul Universității Tehnice a Moldovei, Viorel Bostan.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie