Patrula Jurnal TV, 30 Noiembrie
30 noiembrie 2025, 21:15
Analiza stării criminogene din țară, cazuri șocante, detalii emoționante, imagini...
Analiza stării criminogene din țară, cazuri șocante, detalii emoționante, imagini exclusive, flagranturi, declarații și dosare de rezonanță din justiție.
Clipe de groază trăiesc, deopotrivă cu localnicii, cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Israel. La fiecare alarmă de sirenă, oamenii se retrag în subsoluri sau în spații special amenajate, în speranța ca viața lor să nu fie curmată de drone și rachete, ne-a mărturisit Ivan Creciun, stabilit de mai mulți ani în Israel.
Ofițerii CNA au descins cu percheziții în dosarul legat de incendiul care a distrus mansarda și a afectat puternic un bloc de locuințe din Durlești. În ancheta privind fapte de corupție sunt vizate 13 persoane. Perchezițiile au fost efectuate la adrese de domiciliu și în câteva instituții publice, inclusiv la primăria Durlești.
Medicul care a votat în locul bătrânilor din azilul din Comrat, în cadrul scrutinului prezidențial și al referendumului din anul trecut, a fost condamnat la doi ani de detenție cu suspendarea condiționată a pedepsei.Condamnatul este obligat să informeze autoritățile în cazul schimbării domiciliului sau al unei deplasări mai lungi de cinci zile. Medicul nu are dreptul să intre în instituție în zilele alegerilor.