Jurnalul orei 17, 13 Septembrie
Jurnalul orei 17:00 13 septembrie 2022, 20:57 | 356

Prezentat de Eugenia Apostu

Fostul ministrul al Agriculturii, Viorel Gherciu, a ajuns în vizorul Autorității Naționale de Integritate. Gherciu ar fi deținut două funcții în același timp: cea de ministru, dar și de unic fondator și administrator al unei întreprinderi individuale, și al unei gospodării țărănești din Orhei. Gherciu ne-a declarat ca va contestat sesizarea inspectorilor.

Mandate de arestare pentru patru persoane în dosarul blanchetelor pentru pașapoarte. Potrivit surselor noastre, este vorba de fostul șef al ASP, Vladislav Zara, fostul lider PD, Vladimir Plahotniuc, și apropiații săi Alexandru Vâlcu și Vladimir Andronachi. Mandatele de arestare au fost emise în lipsă, ei fiind fugiți din țară.

Republica Moldova și-ar putea suplimenta rezervele de păcură și gaze naturale din România. Declarația a fost făcută de premierul Natalia Gavrilița, la București, după întâlnirea avută cu șeful Guvernului României, Nicolae Ciucă. Cei doi oficiali au participat împreună la primul forum la nivel înalt dedicat promovării piețelor de capital de pe cele două maluri ale Prutului.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie
LIVE