Complotul de la Chișinău, noi reacții
Politic 15 februarie 2023, 19:38 | 955

România este alături de Republica Moldova şi condamnă ferm orice tentativă de destabilizare iniţiată din exteriorul ţării. Este reacția președintelui Klaus Iohannis la afirmațiile recente ale autorităților de la Chișinău privind ”planurile Moscovei de schimbare a puterii în Republica Moldova”. Iar șeful diplomației europene, Josep Borrell, a declarat că blocul comunitar vede că presiunile Rusiei asupra Republicii Moldova sunt din ce în ce mai mari.

Înaintea participării sale la reuniunea miniștrilor apărării din țările NATO, șeful diplomației europene a fost solicitat să comenteze afirmațiile președintelui Maia Sandu privind încercările Rusiei de a răsturna guvernul legitim de la Chișinău.

JOSEP BORRELL, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe: "Știm cât de mult se află Moldova sub presiunea rusească. Știți că Moldova va găzdui conferința politică despre Comunitatea Politică Europeană. Aceasta va fi o ocazie bună pentru ca toată lumea să își arate sprijinul față de Moldova, pentru a face față presiunii rusești, care este din ce în ce mai puternică."

Republica Moldova va găzdui cea de-a doua reuniune a Comunității Politice Europene, platformă care a fost lansată în octombrie 2022 la Praga. Evenimentul care va reuni peste 40 de șefi de stat și de guvern va avea loc la Chișinău, pe 1 iunie curent.

Iar preșdintele României, Klaus Iohannis, a declarat că semnalele privind o lovitură de stat în Republica Moldova sunt „extrem de îngrijorătoare”.

KLAUS IOHANNIS, președintele României: "România a fost și continuă să fie alături de Republica Moldova și condamnă ferm orice tentativă de destabilizare inițiată din exteriorul țării. Sunt extrem de îngrijorătoare semnalele publice privind orice încercări ale Federației Ruse de a interveni ilegitim pentru a răsturna ordinea democratică și constituțională a Republicii Moldova, un stat suveran, care și-a ales prin vot liber direcția politică."

Liderul de la București a mai spus că „amenințările care vizează destabilizarea traiectoriei europene a Republicii Moldova nu trebuie deloc neglijate”. În același timp, Klaus Iohannis a reiterat „susținerea de neclintit a României pentru respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova”. Iar ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a dat asigurări că Bucureștiul va continua să acorde suportul necesar Republicii Moldova. La o întrevedere cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, Aurescu a spus că declarațiile Maiei Sandu privind planurile rusești de destabilizare trebuie tratate cu toată seriozitatea. Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, a spus că destabilizările pe care le-au încercat grupările criminale de la Chișinău, toamna trecută, cu sprijinul Rusiei, au eșuat, dar astfel de planuri încă mai există.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Ceea ce a fost dejucat face parte dintr-un alt scenariu, e o continuitate. Ei nu se vor liniști, la fel cum și noi nu vom sta ca să ne uităm la ei. Credeți-mă că avem prieteni care dacă află ceva mai devreme, ne spun și nouă. Dacă aflăm noi ceva mai devreme, le spunem lor. Iată așa a fost posibil să îi demotivăm."

Igor Grosu s-a mai arătat sigur că premierul desemnat, Dorin Recean, va fi capabil să facă față amenințărilor de securitate care planează asupra Republicii Moldova.

Opinia ta contează. Comentează!