Acoperișul unei clădiri din centrul capitalei a fost cuprins de flăcări în această dimineață
Social 8 iunie 2026, 15:50 | 98

Acoperișul unei clădiri din centrul capitalei a fost cuprins de flăcări în această dimineață. În scurt timp, un nor dens de fum s-a ridicat deasupra imobilului de pe strada Pușkin, iar mai multe echipe de pompieri au intervenit pentru a împiedica extinderea incendiului. Peste 30 la sută din suprafața acoperișului a fost afectată de foc, însă nicio persoană nu a avut de suferit.

VIORICA COSTAȘCU, reporter Jurnal TV: "Aici, în spatele meu, pompierii continuă intervenția după incendiul izbucnit în această dimineață pe acoperișul unei clădiri abandonate. Patru echipe de salvatori au fost mobilizate la fața locului. Arderea a fost localizată, iar potrivit autorităților, nu au fost înregistrate victime și nu a existat pericol de extindere a flăcărilor la clădirile din apropiere."

Un martor ocular ne-a povestit că a observat fumul în timp ce mergea la muncă. În doar câteva minute, incendiul a căpătat amploare, iar echipele de salvatori au intervenit pentru a evacua persoanele aflate în apropiere.

Potrivit persoanelor care muncesc în zonă, clădirea abandonată ar fi fost folosită drept adăpost de oamenii străzii. Din fericire, salvatorii au constatat, după intervenție, că în interior nu se afla nimeni în momentul izbucnirii incendiului.

LILIANA PUȘCAȘU, ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență: "Apelul la 112, a fost recepționat la ora 8:52. Potrivit informațiilor înregistrate acoperișul unei clădiri părăsite a fost cuprins de flăcări. La fața locului au fost îndreptate patru echipaje de pompieri și salvatori, ajunși aceștia au stabilit că risc de răspândire nu este și persoane în interior nu sunt. Pompierii au reușit localizarea arderii către orele 9:22 de minute."

Cauzele și circumstanțele izbucnirii flăcărilor urmează a fi stabilite de oamenii legii.

Opinia ta contează. Comentează!