Consiliera prezidențială Mihaela Fedoseev a fost numită în funcția de șefă a Cabinetului Președintelui Republicii Moldova
Consiliera prezidențială Mihaela Fedoseev a fost numită în funcția de șefă a Cabinetului Președintelui Republicii Moldova. Un decret în acest sens a fost semnat ieri de șefa statului, Maia Sandu. Potrivit documentului, numirea intră în vigoare astăzi. Odată cu preluarea noii funcții, Fedoseev este eliberată din funcția de consilieră prezidențială pentru coordonare interinstituțională și procese organizatorice.
Mihaela Fedoseev activează la Președinție din 2023. Inițial, a fost consultantă în Cabinetul președintei, iar din februarie 2025 a ocupat funcția de consilier al șefei statului. Înainte de asta, Mihaela Fedoseev a fost consiliera ministrului de Externe, Nicu Popescu. În perioada 2022-2023, a fost asistentă a înaltului consilier al Uniunii Europene pentru coordonare strategică și afaceri europene. Aceasta este licențiată în studii europene la Universitatea din Amsterdam. Potrivit declarației de avere pentru anul 2025, Fedoseev a încasat de la Aparatul Președintelui un salariu total de 416 mii 225 de lei sau peste 34 de mii de lei lunar, cu peste zece mii mai mult decât șefa statului, care a ridicat în anul 2025 un salariu lunar de peste 22 de mii de lei. Funcția de șef al Cabinetului prezidențial a rămas vacantă în luna octombrie a anului trecut, când Adrian Băluțel a ales fotoliul de deputat după alegerile parlamentare din septembrie 2025.








