Deputații au cheltuit în 2020 pentru deplasări de serviciu peste 436 de mii de lei
Economic 1 februarie 2021, 16:12 | 1881

Anul pandemic 2020 și-a lăsat amprenta și asupra călătoriilor deputaților peste hotare. Pe durata anului trecut, legislatorii de la Chișinău au cheltuit în acest scop 436 de mii de lei. Pentru comparație: în 2019, ei au folosit din bugetul de stat peste un milion de lei, pentru vizite în străinătate. Cine poate fi numit ”călătorul anului” în 2020, aflați în continuare!

Datele unui raport anual publicat pe site-ul oficial al Parlamentului arată că deputatul socialist Gaik Vartanyan a cheltuit cei mai mulți bani pentru deplasările în interes de serviciu - aproape 46 de mii de lei. Cea mai mare sumă, aproape 35 de mii de lei, a fost cheltuită pentru vizita la Strasbourg, unde în perioada 27-31 ianuarie 2020 a avut loc sesiunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Pentru vizita în capitala Armeniei, Erevan, Vartanyan a cheltuit din bugetul de stat peste 11 mii de lei. În top-ul cheltuielilor urmează deputatul PAS, Mihai Popșoi, care a făcut parte din aceeași delegație parlamentară, care a plecat la Strasbourg. Doar că deplasarea lui Popșoi a costat peste 37 de mii de lei, cu aproape 2400 de lei mai mult decât cea a lui Vartanyan. Pe locul trei la cheltuieli îl vedem pe deputatul PSRM, Vlad Batrâncea, care a cheltuit la Strasbourg ceva mai puțin - 36 de mii 700 de lei. În decembrie 2020, Batrâncea a fost și la Moscova, timp de aproape o săptămână, doar că în acest caz nu a raportat cheltuieli din bugetul de stat. La Strasbourg a fost și deputatul Platformei DA, Liviu Vovc, care a cheltuit pentru deplasare aproape 35 de mii de lei. Deși îl vedem abia pe locul cinci, cele mai multe vizite în străinătate le-a efectuat socialistul Bogdan Țârdea. Acesta a fost la Munchen, St. Petersbourg și la Moscova. Pentru primele două destinații, el a cheltuit peste 32 de mii de lei, iar pentru Moscova - ZERO lei. Călătoriile oficiale ale celorlalți 28 de deputați au necesitat cheltuieli mai mici de 25 de mii de lei.

Opinia ta contează. Comentează!