Dorin Chirtoacă a anunțat că pleacă de la șefia Partidului Liberal și își depune mandatul de consilier municipal
Politic 27 octombrie 2021, 17:24 | 1082

Dorin Chirtoacă își ia o pauză în activitatea politică. El a anunțat că se retrage de la șefia Partidului Liberal și din funcția de consilier municipal. Asta după ce, potrivit lui, autoritățile ezită să declare dosarele în care este vizat ca fiind „politice”. Anunțul a fost făcut pe facebook, unde a publicat o scrisoare adresată partenerilor europeni și americani.

DORIN CHIRTOACĂ: "Vă spun absolut sincer. Eu nu renunț, eu îmi întrerup activitatea politică. Este evident deja faptul că orice soluție va fi dată pe aceste dosare, va fi una politică."

Dorin Chirtoacă a intrat în politică în anul 2005, fiind vicepreședinte al Partidului Liberal. În perioada 2007-2018 a deținut mandatul de primar de Chișinău, fiind ales în trei rânduri. În tot acest timp, Chirtoacă a pozat în diferite ipostaze. A rănit omătul, a testat troleibuzele și chiar a salvat un om de la suicid.

Dar s-a remarcat, ca primar, și ca un mare petrecăreț, fiind surprins de câteva ori cum cântă și dansează alături de colegii de la rimărie.

DORIN CHIRTOACĂ: "O mare parte din timp merge pentru primărie, pentru activitatea de serviciu și uneori îmi mai reproșez faptul că nu reușesc destul să dă o cană de apă."

La 25 mai 2017, Chirtoacă a fost arestat, împreună cu alți nouă angajați ai primăriei, în legătură cu scandalul parcărilor cu plată. La 28 iulie 2017 a fost suspendat din funcția de primar conform deciziei Judecătoriei sectorului Buiucani, iar în februarie 2018 a demisionat.

Opinia ta contează. Comentează!