Diminuarea fenomenului corupției și a consecințelor acestuia este o provocare constantă pentru Republica Moldova
Politic 14 martie 2023, 17:29 | 970

Combaterea corupției rămâne o provocare constantă pentru Guvernarea de la Chișinău. Deși Republica Moldova a semnat multe documente internaționale în domeniul anticorupție, a elaborat și a implementat numeroase politici publice și instrumente anticorupție, evoluția este modestă. Sunt concluziile raportului pentru anul 2022, prezentat astăzi de Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției.

VIOREL PÎRVAN, expert, Centrul de Analiză și prevenire a Corupției: "Dacă e să trecem în revistă ce inițiative legislative și acțiuni au fost întreprinse în anul trecut, cu siguranță pre-vettingul a monopolizat spațiul. O altă componentă care ne-a atras atenția în 2022 se referă la cadrul normativ privind organele procuraturii, aici au fost adoptate mai multe legi. Ca și obiecții generale aș menționa că aceste modificări referitor la cadrul normativ privind organele procuraturii au avut un caracter pentru a astupa niște situații din practică lacune sau blocaje."

MARIANA KALUGHIN, expert, Transparency International Moldova: "Cu cât mai mult se implică politicul în procese, cu atât mai mult aceasta dăunează lucrurilor. 2022 m-a marcat personal că sub pretextul luptei anticorupție s-au promovat non-standarde anticorupție. Sub pretextul luptei anticorupție a fost scoasă din condițiile de eligibilitate cazierul de integritate. Au fost excluse procedurile de concurs pentru funcția de director, director adjunct al CNA și pentru funcția de vicepreședinte al ANI."

Până la finele anului 2022, Republica Moldova a realizat deplin trei din 15 acțiuni anticorupție, cuprinse în Planul pentru implementarea măsurilor propuse de Comisia Europeană. Potrivit raportului anticorupție pentru anul 2022, expertizele efectuate asupra unor inițiative legislative au scos în evidență mai multe lacune și riscuri.

ION CREANGĂ, șeful, Direcția generală juridică a Secretariatului Parlamentului: "Termenul scadent avem la șapte acțiuni în 2023, care urmează să fie realizate. Pentru aceste măsuri nu au fost identificate careva informații pe platformele oficiale, însă recent am primit un raport din partea autorităților, care explică gradul avansat de realizare și pregătire de realizare a acestor acțiuni."

Experții recomandă autorităților să elaboreze o scară de priorități în combaterea corupției, înlăturarea deficiențelor existente în diferite domenii, îmbunătățirea instrumentelor și mecanismelor anticorupție.

Opinia ta contează. Comentează!