Oligarhul Vladimir Plahotniuc ar urma să fie extrădat în Republica Moldova, conform hotărârii luate de Curtea de Apel din Atena
Politic 13 august 2025, 20:04 | 612

Oligarhul Vladimir Plahotniuc urmează să fie extrădat în Republica Moldova. O hotărâre în acest sens a fost luată astăzi de Curtea de Apel de la Atena. Totuși, decizia finală va fi luată de Ministerul Justiției al Greciei. „Dacă nu vor exista motive de tergiversare, extrădarea ar putea avea loc săptămâna viitoare”, a declarat avocatul lui Plahotniuc, Lucian Rogac, pentru Jurnal TV. După pronunțarea hotărârii instanței, fostul șef al PD a declarat, într-o înregistrate audio, că ar fi intenționat să revină la Chișinău încă înainte de a fi reținut, dar planurile sale au fost zădărnicite de autoritățile elene.

Ședința de judecată privind extrădarea lui Vladimir Plahotniuc s-a desfășurat în lipsa acestuia. Asta pentru ca instanța să poată lua o decizie fără întârzieri, a declarat Lucian Rogac. Potrivit lui, decizia Curții de Apel din Atena este una legală, fondată și chiar așteptată, mai ales că însuși Plahotniuc a solicitat să fie extrădat în Republica Moldova.

LUCIAN ROGAC, avocatul lui Vladimir Plahotniuc: "Prin decizia dată se confirmă cererea acestuia de extrădare și a fost dispusă transmiterea ulterioară a dosarului, împreună cu decizia, către Ministerul Justiției elen. Conform procedurilor naționale și Convenției, ultimul cuvânt este după Ministerul Justiției elen, care urmează să spună DA sau NU. Nu vedem care ar fi argumentele unui refuz."

În cazul în care Ministerul Justiției al Greciei va lua o decizie în următoarele zile, asta ar însemna că, săptămâna viitoare, Vladimir Plahotniuc ar putea fi extrădat la Chișinău. Potrivit avocatului său, asta prevede practica națională a Greciei, dar și unele precedente de extrădare.

LUCIAN ROGAC, avocatul lui Vladimir Plahotniuc: "- Stabilirea unei eventuale date privind transferul persoanei se convine între părți: Ministerul Justiției elen și Ministerul Justiției de la Chișinău. - Domnul Plahotniuc este gata să apară în fața justiției din Moldova? - Desigur! După cum a menționat și anterior, el este dornic să apară în fața justiției moldave și să-și demonstreze nevinovăția pentru faptele care îi sunt incriminate."

Ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a oferit unele detalii privind procedura de extrădare a lui Vladimir Plahotniuc, urmare a deciziei autorităților judiciare din Grecia.

VERONICA MIHAILOV-MORARU, ministrul Justiției: "- După decizia instanței, de la Atena ministrul elen de justiție confirmă felul de validare a acestei decizii, după care se anunță autoritățile statului care cere extrădarea, adică a părții noastre, și se inițiază procedurile privind aducerea persoanei. Deci, asta durează câteva zile. - În mod practic? - Da, deci depinde de organizarea transporturilor, măsurile de securitate, de siguranță, sunt niște măsuri organizatorice. Între state, în ultimii ani, este o cooperare foarte bună în materie de extrădare doar dacă nu este vorba de o infracțiune foarte gravă, nu ar trebui să împiedice continuarea și finalizarea procedurii de extrădare"

După ce Curtea de Apel din Atena a anunțat hotărârea de a-l extrăda pe Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova, acesta a înregistrat un mesaj audio în care salută decizia instanței și își anunță „dorința de a se disculpa în fața instanțelor moldovenești și de a reveni în politică”.

VLADIMIR PLAHOTNIUC, fostul lider PD: "Inițial, până la reținerea mea în Grecia, eu, după cum se cunoștea deja în unele cercuri de la Chișinău, pregăteam înregistrarea unui amplu interviu video, în care să mă expun pe multe teme, după care urma să iau avionul spre Chișinău. Planificam să mă prezint deschis în fața justiției moldovenești și să combat toate acuzațiile care mi-au fost înaintate. Însă, din cauza unor circumstanțe, revenirea mea a fost zădărnicită și eu, deocamdată, am rămas blocat la Atena."

A declarat Plahotniuc, care este cercetat penal pentru săvârșirea unor infracțiuni grave, inclusiv crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie în proporții deosebit de mari, spălare de bani și fals în acte. Pe 22 iulie, Vladimir Plahotniuc și Constantin Țuțu au fost reținuți de autoritățile elene pe Aeroportul Internațional din Atena, în timp ce ar fi încercat să părăsească țara folosind acte de identitate false. La îmbarcarea în avion, Plahotniuc a prezentat un pașaport în care era trecut ca și Kirsanov. Întâmplarea a făcut că un oarecare Kirsanov de 59 de ani era vizat într-o anchetă privind furtul de autoturisme de la o expoziție de mașini din vestul Atenei. Plahotniuc și Țuțu urmau să zboare în Dubai.

Opinia ta contează. Comentează!