SUA anunță sancțiuni economice la adresa Rusiei, fiind vizate cele mai mari companii petroliere, Rossneft şi Lukoil
Externe 23 octombrie 2025, 16:12 | 295

Statele Unite anunță sancțiuni economice la adresa Rusiei. Liderul de la Casa Alba a decis totodată să anuleze summitul cu Vladimir Putin, care ar fi trebuit să aibă loc la Budapesta. Noile sancțiuni vizează două cele mai mari companii petroliere ale Rusiei, Rossneft şi Lukoil, care asigură aproape jumătate din producția de petrol a țării.

DONALD TRUMP: "Sunt sancțiuni masive – sancțiuni asupra petrolului. Două dintre cele mai mari companii petroliere, printre cele mai mari din lume, dar sunt rusești. Produc mult petrol. În speranța că asta va avea un efect, că el va deveni rezonabil. Și în speranța că și Zelenski va fi rezonabil. Știți, e nevoie de doi pentru a dansa tango, după cum se spune."

În declarațiile făcute în Biroul Oval, Trump a explicat că „a simțit că era momentul” pentru sancțiuni. Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a precizat că instituția este pregătită să ia și mai multe măsuri, dacă va fi necesar. „Îi încurajăm pe aliații noștri să ni se alăture și să susțină aceste sancțiuni”, se arată într-un mesaj al Trezoreriei.

Sancțiunile care vizează cele mai mari companii petroliere ale Rusiei sunt primele adoptate de Washington, de când Trump și-a început actualul mandat. Concret, toate bunurile și resursele a peste 30 de entități aflate sub Rossneft și Lukoil sunt blocate și trebuie raportate Trezoreriei Statelor Unite. Orice instituție sau persoană care inițiază tranzacții sau alte activități cu filialele enumerate riscă, de asemenea, sancțiuni. Rossneft, o companie controlată de stat condusă de Igor Secin, aliatul apropiat al lui Putin, și Lukoil, o firmă privată, reprezintă aproape jumătate din totalul exporturilor de țiței ale țării. Împreună, cele două corporații exportă 3,1 milioane de barili de petrol pe zi, potrivit estimărilor Bloomberg.

Volodimir Zelenski a salutat decizia administrației americane. „Presiunea asupra Rusiei este esențială pentru atingerea păcii, iar sancțiunile sunt unul dintre instrumentele-cheie,” a transmis Zelenski.

VOLODIMIR ZELENSKI: "Decizia de azi vine la pachet cu cea de ieri, a președintelui Trump, privind sancțiunile energetice împotriva Rusiei. Noi am așteptat asta. Să dea Domnul să funcționeze."

Ministerul de Externe al Rusiei afirmă că sancțiunile impuse de Statele Unite sunt extrem de contraproductive din perspectiva găsirii păcii în Ucraina. „Obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Opinia ta contează. Comentează!