Ofițerii CNA au desfășurat astăzi 37 de percheziții la postul de inspecție de la frontiera Leușeni, într-un dosar de corupție
Justiţie 14 aprilie 2023, 17:21 | 374

Ofițerii Centrului Național Anticorupție au desfășurat astăzi 37 de percheziții la postul de inspecție de la frontiera Leușeni, într-un dosar de corupție, în care 20 de inspectori ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor sunt bănuiți că ar fi perceput plăți ilegale de la diferiți agenți economici pentru facilitarea tranzitului de mărfuri. Aceștia sunt cercetați în stare de libertate. Anunțul a fost făcut de directorul CNA, Iulian Rusu, într-o conferință de presă, susținută împreună cu directorul ANSA, Radu Musteață.

În cele 20 de cauze penale, inspectorii ANSA sunt bănuiți de implicarea în circa 200 de cazuri de transmitere și primire a mijloacelor financiare de la diferiți agenți economici. Sumele variau de la o sută până la o mie de lei și erau percepute pentru a nu documenta sau verifica corespunzător loturile de marfă de origine animală și vegetală. Perchezițiile au fost desfășurate la birourile funcționarilor, la domiciliile și în automobilele acestora. Printre cei vizați sunt 15 inspectori principali și alți cinci inspectori superiori.

IULIAN RUSU, directorul Centrului Național Anticorupție: "În rezultatul perchezițiilor, au fost ridicate 106 mii lei, 18 mii de euro, 200 de dolari și o sumă nesemnificativă de lei românești. O parte din aceste mijloace financiare au fost ridicate chiar la postul de inspecție ANSA. De asemenea, au fost ridicate 20 de telefoane mobile și mai multe documente relevante în cauzele penale deschise."

Directorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor a declarat că instituția va monitoriza, în continuare, riscurile de corupție ce pot apărea și va colabora cu CNA pentru contracararea ilegalităților.

RADU MUSTEAȚĂ, directorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor: "Noi depunem un efort consistent asupra instruirii inspectorilor din cadrul ANSA. În ultima săptămână au fost instruiți peste 300 de inspectori și agenți publici din cadrul ANSA cu privire ce ține de partea de integritate. Totodată, ANSA exclude acea birocrație excesivă, care, de fapt, este unul din principalii factori ce pot duce la apariția corupției. Noi am digitalizat o parte din procese. Autorizațiile sanitar-veterinare și alte acte permisive sunt eliberate electronic."

Pe 30 martie curent, alți 11 inspectori de la postul de inspecție Giurgiulești au fost reținuți pentru fapte de corupție similare. În privința șefului postului de Inspecție la Frontieră Giurgiulești și a șase subalterni a fost aplicat arestul la domiciliu, pentru 30 de zile, iar față de alți inspectori a fost aplicat controlul judiciar.

Opinia ta contează. Comentează!