Consilierul municipal MAN, Ion Onța, reținut într-un dosar de escrocherie, a scăpat astăzi de brățara de monitorizare electronică
Consilierul municipal MAN, Ion Onța, reținut într-un dosar de escrocherie, a scăpat astăzi de brățara de monitorizare electronică. Măsura a fost ridicată după ce procurorii nu au solicitat prelungirea arestului la domiciliu. În aceeași zi, Autoritatea Națională de Integritate a anunțat că îi verifică averea și interesele personale. Controlul a fost inițiat după o sesizare depusă în 16 iulie.
VERA URSU, avocată: "Noi considerăm că nu în zadar acuzarea nu a venit cu demers de prelungire a măsurii preventive arestul la domiciliu. Nu există absolut niciun risc față urmărirea penală care l-ar putea pretinde clientul meu. Această cauză penală este un dosar civil care nu urmează să fie investigat de organul de urmărire penală, dar de instanța de judecată."
Avocata lui Onța a mai spus că, de la reținerea clientului său, în 14 iulie, nu ar fi avut loc acțiuni procesuale. De asemenea, ea a anunțat că i-a cerut Procuraturii Generale ca dosarul să fie retras de la Inspectoratul Național de Investigații și transmis unui alt organ de urmărire penală, deoarece ar exista conflicte de interese între Ion Onța și șeful INI, Arcadie Catlabuga.
VERA URSU, avocată: "Am depus mai multe solicitări, care erau obligatorii de realizat - aceeași examinare a telefonului mobil, aceleași confruntări, ridicări de informații solicitate. Organul de urmărire penală nu a întreprins nicio acțiune. Noi am înaintat către Procuratura Generală o solicitare, în care am solicitat să fie retrasă cauza penală de la Inspectoratul Național de Investigații și să fie transmisă unui alt organ de urmărire penală pentru ca să fie realizată ancheta și în regim eficient și obiectiv."
În paralel, Autoritatea Națională de Integritate a inițiat controlul averii și intereselor personale ale lui Ion Onța. Consilierul susține însă că verificările în privința sa au început cu mult timp în urmă și că ar avea legătură cu conflictele pe care le-ar avea cu șeful INI, Arcadie Catlabuga.
ION ONȚA, consilier municipal MAN: "Persecuția aceasta persistă plus minus când am avut noi prima situație tensionată cu finul său de cununie și cu dumnealui, un an, un an jumătate în urmă. După, noi, iarăși, am revenit, am lucrat și după s-au finisat aceste colaborări. Ei au verificat deja. Eu am deja ultima etapă a controlului fiscal. Am fost analizat doi ani de zile."
Ion Onța este bănuit că ar fi primit, în mai multe tranșe, 155 de mii de euro de la doi investitori, cărora le-ar fi promis un câștig anual de 20 la sută din investiții în proiecte imobiliare din Chișinău. Potrivit anchetatorilor, pentru a crea impresia că afacerea este profitabilă, acesta le-ar fi returnat 10 la sută din bani, prezentându-i drept profit. Procurorii susțin că banii proveneau, de fapt, din aceeași investiție. Onța pledează nevinovat.








