Jurnalul orei 19, 4 Aprilie
Jurnalul orei 19:00 4 aprilie 2022, 22:04 | 1372

Prezentat de Sofia Obadă

Cele mai importante titluri ale ediției:

Zi de doliu astăzi în Republica Moldova în legătură cu masacrul la scară largă descoperit în suburbiile Kievului după alungarea militarilor ruși. Un moment de reculegere au ținut și deputații noștri, doar că socialiștii pro-ruși și-au condiționat gestul de ridicare în picioare și aplecatul frunții.

În fiecare an, în cea de-a treia zi de sâmbătă a lunii aprilie va fi marcată Ziua comemorării victimelor foametei organizate de regimul comunist sovietic în anii 1946-1947. Inițiativa a trecut astăzi de Guvern. Anul acesta se împlinesc 75 de ani de la cel mai aprig val al foametei din istorie.

Procuratura s-a autosesizat în baza investigației Jurnal TV despre ex-deputatul Ștefan Gațcan care ar fi luat o pungă cu bani, în 2020, de la oamenii lui Plahotniuc, ca să treacă la Pro-Moldova lui Candu. De asemenea, procurorii vor verifica dacă Gațcan a comandat sau nu asasinarea cumnatului său.

Președintele raionului Cahul, socialistul Marcel Cenușă, a fost reținut astăzi de procurorii anticorupție. Acesta, împreună cu alți funcționari publici, ar fi prejudiciat bugetul cu peste un milion de lei urmare a unor achiziții trucate.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie