Apeduct electoral la Tochile-Răducani; Primarul satului neagă acuzațiile
Social 4 mai 2021, 17:53 | 3722

Conflict între mai mulți săteni din comuna Tochile-Răducani, raionul Leova și primar. Oamenii se plâng că alesul local ar selecta gospodăriile care sunt conectate acum la apeduct după culoarea politică și nu în funcție de necesități. Cei care nu l-au votat, nu vor fi asigurați cu apă. Până la soluționarea problemei, oamenii din mahala aduc apă cu căruța de la izvoare. Primarul Marin Ciobanu neagă acuzațiile și spune că de vină ar fi „niște chestii tehnice”.

Gospodăriile cu pricina, care nu au fost incluse în proiectul de asigurare cu apă, sunt situate în partea de sus a satului Tochile-Răducani. În acel vârf de deal au mai rămas să locuiască doar câteva persoane în etate.

VEACESLAV LEONTI, locuitor al satului Tochile-Răducani, raionul Leova: "La tot satul trage apă și este gratis până la poartă, iar noi nu suntem pe proiect. Mahalaua asta nu este pe proiect...De unde luați apă? - Mergem la trei-patru kilometri și aducem cu căruțele, care și cum poate."

EVDOCHIA FRUMUZACHI, locuitoare a satului Tochile-Răducani, raionul Leova: "Unica fântână o avem aici, care este lângă noi și apa nu este chiar bună. Nu avem ce face. Avem noroc de un vecini care au căruță. - De unde luați apă? - De unde ne cade, de unde ne este mai aproape."

MARIA GUSTEI, locuitoare a satului Tochile - Răducani, raionul Leova: "Asta este unica fântână de la care mai luăm apă pentru păsări. Pentru mâncare nu este bună că este amară. Ne ducem și noi pe la izvoare."

Sătenii spun că nu schema apeductului ar fi problema, ci faptul că majoritatea locuitorilor din acea mahala nu au votat pentru primar la ultimele alegeri locale, iar acum acesta îi pedepsește.

VEACESLAV LEONTI, locuitor al satului Tochile-Răducani, raionul Leova: "Au fost două femei care au votat pe cineva și nu partidul lui."

EVDOCHIA FRUMUZACHI, locuitoare a satului Tochile-Răducani, raionul Leova: "Eu nu l-am votat pe el. Eu am votat pentru cine am vrut eu, nu pentru cine vrea el. Înainte l-am votat, că este deja al treilea sau al patrulea tur, dar nu a făcut nimic. Cum așa să facă, la o parte să pună, iar la alții nu?"

MARIA GUSTEI, locuitoare a satului Tochile-Răducani, raionul Leova: "Sunt două case în deal, la una sunt de la partidul lui și acolo se poate de tras apă, dar aici nu, pentru că nu suntem pe proiect. Nu l-am votat. Acesta este și motivul. Este clar."

Primarul satului, Marin Ciobanu neagă acuzațiile și spune că, pentru el, toți locuitorii sunt egali, indiferent pe cine au votat.

MARIN CIOBANU, primarul satului Tochile - Răducani, raionul Leova: "Sunt chestii tehnice. Nu se poate de construit în zona respectivă apeduct. Proiectanții au refuzat să proiecteze. Nu a fost decizia mea și nu a depins de mine. - Atunci cum rămâne, oamenii de unde să ia apă? - În sat avem 135 de case în care bate vântul. Eu demult le-am zis să găsească o modalitate să se strămute de acolo. Pentru primărie ar fi comod să găsească o modalitate să le cumpere casă mai în vale. - Din bugetul primăriei se găsesc bani ca să le procurați case? - Am putea găsi o modalitate."

Dacă gospodăriile lor nu vor fi asigurate cu apă, sătenii nemulțumiți spun că vor cere intervenția Consiliului Raional.

Opinia ta contează. Comentează!