Jurnalul orei 15, 16 Iunie
Prezentat de Vasile Luchianu
Un incendiu puternic a izbucnit noaptea trecută în capitală, într-un depozit de pe strada Mihail Sadoveanu. La fața locului au intervenit 43 de salvatori și pompieri cu 13 unități de tehnică specializată.
Moldovenii folosesc, în medie, 12 ore din zi pentru somn, mâncare și propria îngrijire. Datele au fost prezentate de Biroul Național de Statistică. Acestea mai arată că timpul dedicat muncii plătite a scăzut în țara noastră, față de acum 13 ani.
Introducerea noului sistem național antiplagiat a stârnit nemulțumiri în rândul studenților, dar și al unor cadre didactice. Potrivit lor, platforma a fost implementată prea târziu, la finalul anului universitar, când lucrările de licență și master erau deja redactate. Studenții se plâng că schimbarea a generat confuzie, birocrație și dificultăți la finalizarea tezelor. De partea cealaltă, Ministerul Educației afirmă că despre introducerea sistemului antiplagiat s-a comunicat public, iar universitățile au fost informate în acest sens.








