Curtea de Apel a anulat decizia CSM care permitea urmărirea penală a fostului președinte CSJ, Ion Druță
Justiţie 7 decembrie 2020, 19:30 | 1016

Curtea de Apel Chișinău a anulat astăzi Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, care a dat acordul pentru urmărirea penală a fostului președinte al Curții Supreme de Justiție, Ion Druță. Decizia poate fi atacată în termen de 30 zile. Ion Druță este cercetat penal pentru îmbogățire ilicită. Opoziția consideră că dosarul acestuia ar putea fi clasat.

Despre decizia Curții de Apel anunță deputatul PAS, Sergiu Litvinenco. El a publicat pe facebook textul deciziei și numele magistraților, care au emis-o - Anatolie Minciuna, Veronica Negru și Ecaterina Palanciuc.

SERGIU LITVINENCO, deputat PAS: "Justiția lui Dodon anulează hotărârea CSM, prin care s-a dat acordul pentru urmărirea penală a fostului președinte CSJ, Ion Druță. Asta înseamnă că dosarul penal pe numele acestuia urmează a fi încetat. Adică omul e curat ca lacrima. Și procuratura generală astfel se va spăla pe mâini."

În opinia experților în drept, în acest caz ar fi vorba de protejarea intereselor lui Ion Druță.

STEFAN GLIGOR, avocat, fost candidat la funcția de procuror general: "Justiția noastră este plină de oameni compromiși care se apără unii pe alții. Intuiesc că este vorba despre protejarea intereselor domnului Druță. Pot să comentez acest lucru doar în contextul realităților noastre din sistemul judecătoresc, care este unul compromis, conservat, păstrându-și ”status quo” și care necesită o profundă reformă și curățire, printr-o procedură amplă de ”vetting”."

Ion Druță este cercetat penal pentru îmbogățire ilicită. În octombrie 2019, el a fost reținut pentru 72 de ore, după ce în biroul și casa sa au fost depistate obiecte de natură să confirme bănuiala. Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, nu a admis demersul procurorilor anticorupție de a-l plasa în arest. Druţă a rămas a fi cercetat în libertate, după ce Curtea de Apel Chişinău a respins ca nefondat recursul procurorului, care a insistat ca Druţă să fie plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. În ziua de 30 octombrie trecut, Procuratura Anticorupție a aplicat sechestru pe bunurile imobiliare și mașinile lui Druță, în valoare totală de 12,8 milioane de lei. Pe 23 ianuarie curent, fostul președinte al CSJ a primit licența de avocat. Ion Druță a ajuns președinte al CSJ în 2018, fiind singurul candidat care a depus cerere pentru a participa la concursul pentru funcția rămasă vacantă după plecarea lui Mihai Poalelungi.

Opinia ta contează. Comentează!