Peste 20 de organizații ai societății civile din Cahul și Ungheni participă la Târgul Inițiativelor Civice
Social 19 mai 2022, 15:48 | 745

Târgul Inițiativelor Civice se desfășoară astăzi la Chișinău, fiind parte a programului dedicat Zilelor Europei. La eveniment participă reprezentanți ai peste 20 de organizații din Cahul și Ungheni. Târgul Inițiativelor Civice este o oportunitate pentru elaborarea noilor proiecte, care înseamnă noi locuri de muncă la sate, afirmă participanții și organizatorii.

JANIS MAZEIKS, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova: "Prin intermediul acestui proiect, „UE pentru Moldova: regiuni cheie”, Uniunea Europeană și partenerii săi a oferit activități de dezvoltare a capacității pentru aceste organizații a societății civile. Uniunea Europeană a investit în aceste două regiuni o sumă totală de 23 de milioane de euro pentru a sprijini dezvoltarea economică, incluziunea europeană și pentru a investi într-un viitor inteligent, verde și durabil."

DIMA AL-KHATIB, reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova: "Cele două regiuni cheie, Ungheni și Cahul, sunt bine cunoscute prin organizațiile societății civile puternice, pe care le au și care contribuie la dezvoltarea și bunăstarea comunităților locale. Prin intermediul activității extensive a PNUD în cele două regiuni, noi suntem foarte bucuroși să oferim asistență pentru 25 de organizații ale societății civile, între care asociațiile băștinașilor din Cahul și Ungheni."

Maria Galiț este primarul comunei Sărata Veche, raionul Fălești, și totodată președintele Grupului de Acțiune Locală Movila-Măgura, format din trei raioane - Fălești, Ungheni și Sângerei. Cu ajutorul proiectului „UE pentru Moldova: regiuni cheie” au fost implementate 12 proiecte în cele trei raioane.

MARIA GALIȚ, primarul comunei Sărata Veche, raionul Fălești: "Am beneficiat și noi în cadrul apelului dat „UE4Moldova: regiuni cheie” în care am implementat 12 proiecte. Proiecte îndreptate spre dezvoltarea economică, socială și culturală a localităților din teritoriul Gal-ului nostru."

Noi proiecte înseamnă noi locuri de muncă la sate, acolo unde este nevoie cel mai mult, spune primarul din Sărata Veche.

MARIA GALIȚ, primarul comunei Sărata Veche, raionul Fălești: "Un exemplu viu: avem o doamnă care dispune de un magazin propriu într-o localitate mică și spunea că să nu beneficiat de finanțarea dată, nu ar mai fi putut să-și dezvolte activitatea. Trebuia să-și închidă magazinul și să meargă peste hotare, dar vă dați seama, un magazin mic într-o localitate unde practic au rămas doar bătrâni cât de indispensabil este atunci când nu au unde să meargă să-și cumpere o pâine. Atunci era foarte mulțumită și foarte bucuroasă de finanțarea primită în cadrul proiectului dat."

Proiectul „UE pentru Moldova: regiuni cheie” este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD și UNICEF. Evenimentul face parte din Agenda evenimentelor dedicate Zilei Europei.

Opinia ta contează. Comentează!