Patrula Jurnal TV, 17 Aprilie

Analiza stării criminogene din țară, cazuri șocante, detalii emoționante, imagini exclusive, flagranturi, declarații și dosare de rezonanță din justiție.

Fostul deputat Artur Reșetnicov este internat, deși a primit pe 13 aprilie mandat de arestare pentru 30 de zile în penitenciar. Pe data de 11 aprilie, el ar fi căzut și s-ar fi lovit la cap, spune avocatul său. Reșetnicov este învinuit de îmbogățire ilicită.

Mama tânărului ucis de doi militari, pe 2 ianuarie, le cere agresorilor un prejudiciu moral de două milioane de lei. Joi a avut loc a doua ședință de judecată, iar inculpații au povestit cu lux de amănunte cum s-a întâmplat totul. Tinerii spun că victima ar fi acostat-o pe iubita unuia dintre ei, iar asta i-a scos din sărite. La ședință au asistat și prietenii băiatului ucis în bătaie. Ei spun că Nichita a fost un tânăr cumpătat și evita implicarea în orice conflicte.

Casele de schimb valutar vor fi obligate să înregistreze video toate operațiunile cetățenilor, iar cei care vor dori să schimbe mai mult de 500 de euro vor fi obligați să prezinte un act de identitate. Este una dintre prevederile proiectului de modificare a legislației valutare, votat joi în prima lectură. Documentul prevede majorarea amenzilor aplicate caselor de schimb valutar, care admit încălcări ale legislației, de la 25 de mii până la 100 de mii de lei.

Opinia ta contează. Comentează!