Peste o mie de copii au fost răniți în Ucraina urmare a agresiunii armate la scară largă a Federației Ruse
Până în această dimineață, peste o mie de copii au fost răniți în Ucraina urmare a agresiunii armate la scară largă a Federației Ruse. Potrivit informațiilor oficiale ale procurorilor pentru minori, 349 de copii au fost uciși. În orașul Ceasiv Iar salvatorii ucraineni găsesc sub ruine tot mai multe victime ale bombardamentelor ruse. Numărul morților a crescut până la 46. Este a 140-a zi de la începutul invaziei ruse în Ucraina.
Guvernatorul militar al regiunii Lugansk, Serghei Gaidai, susține că două sate din regiune rămân sub controlul ucrainean și le dau bătăi de cap ocupanților ruși.
SERGHEI GAIDAI, guvernatorul militar al regiunii Lugansk: "Nici acum nu pot trece trupele ruse de apărarea noastră în regiunea Lugansk în două localități. Atât timp cât militarii noștri distrug armele și tehnica militară a rușilor, putem spune că Luganskul se ține."
În acelaşi timp, potrivit EFE, armata ucraineană a reuşit să respingă o parte din atacurile ruşilor în regiunea Doneţk, unde guvernul de la Kiev controlează încă oraşe strategice precum Slaviansk. Totodată, Ucraina a anunțat distrugerea mai multor depozite de arme rusești în ultimele 24 de ore.
În analiza sa zilnică a războiului declanșat de Rusia, Ministerul britanic al Apărării transmite că în Donbas, forțele rusești se vor concentra probabil pe cucerirea mai multor localități din apropierea orașelor Slaviansk și Kramatorsk, obiective principale. Rusia își continuă eforturile de subminare a legitimității Ucrainei și de consolidare a propriului control administrativ asupra părților ocupate din Ucraina. Sentimentul anti-rusesc din teritoriile ocupate a dus la creșterea numărului de oficiali pro-ruși sau pur și simplu ruși luați în vizor. De exemplu, administrația numită de ruși în satul Velikii Burluk din regiunea Harkov a recunoscut că șeful său a fost ucis într-un atentat cu mașină-capcană.
La Praga a fost organizată o expoziție în care s-a arătat echipamentul militar pe care rușii l-au folosit în Ucraina.
ILIA KUCINSKII, voluntar din Ucraina: "Toate aceste tancuri rusești au fost zdrobite în regiunea Kievului. Le-am adus aici pentru a arăta Europei că războiul este mai aproape decât cred ei."
Între timp, Germania a actualizat lista ajutoarelor militare pentru Ucraina. Valoarea totală a urcat la două miliarde de dolari.








