Întreaga conducere a Comisiei Naționale a Pieței Financiare a fost demisă
Politic 9 septembrie 2021, 19:39 | 1212

Președintele și membrii Consiliului de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare au fost demiși in-corpore de Parlament. S-a întâmplat după ce deputații au audiat raportul de activitate al instituției pentru anul 2020. A fost demis președintele CNPF, Valeriu Chițan, vicepreședinții Nina Dosca și Iurie Filip, precum și membrul consiliului, Viorel Miron.

Într-un raport al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, activitatea CNPF a fost apreciată ca „nesatisfăcătoare și lipsită de performanță”. Conducerea instituției a fost acuzată că a tolerat direct și tacit tranzacții care au condus la devalizarea companiilor de asigurări, fapt ce a agravat situația în acest domeniu pe parcursul ultimilor ani. Conducerea demisă a CNPF este învinuită pentru faptul că admis îndatorarea populației la organizațiile de creditare nebancară, astfel încât aproape jumătate dintre clienții acestor companii au dificultăți de rambursare a împrumuturilor. Președintele demis al CNPF, Valeriu Chițan, a negat acuzațiile. El a spus că a făcut tot posibilul pentru a supraveghea sectorul financiar nebancar și a denunțat presiuni.

VALERIU CHIȚAN, președintele CNPF: "CNPF nu și-a onorat obligațiile și atribuțiile, iar multe din aceste afirmații se bazează pe anumite dezinformări publice, pe anumite speculații și vreau să vă spun că ceea ce s-a întâmplat în ultimile 72 de ore cu noi, cu comisa, bordul, managementul sectorial nu a fost întâmplător, dar este ecoul unei declarații făcute după 20 august. Regretabil că trebuie să spun, dar o atare neîncrede nu înseamnă nimic altceva decât că mâna invizibilă a clientelismului corporativ poate să jubileze."

LILIAN CARP, deptat PAS: "Ați pus sub bătaie întreaga instituție pe care o conduceți, pentru că ăsta este rolul celor care fac presiuni, ei vor beneficii. Faptul că nu ați vociferat despre aceste presiuni sau cine sunt acești actori vă face un complice tăcut. Măcar acum în ceasul al doisprezecelea spuneți cine a făcut presiuni și ce și-a dorit în schimb?"

VALERIU CHIȚAN, președintele CNPF: "Există așa un aforism: ”Sunt lucruri care mai puțin se spun”. Posibil în viitorul apropiat ar fi cazul să expun anumite lucruri. Au fost, rămân și regretabil că și azi sunt. Eu v-am spus totul la 99%, iar dumneavoastră documentați-vă și aflați ce s-a întâmplat ieri în Parlament."

Deputații au declarat că raportul prezentat a fost prea optimist în condițiile în care nivelul de îndatorare a populației crește, iar volumul creditelor neperformante de la organizațiile de microfinanțare s-a dublat.

SERGIU LAZARENCO, deputat PAS: "Raportul este prea optimist, lucrurile arată mult mai grav. Suntem vizitați zilnic de oameni care se plâng de abuzuri de la organizațiile de microfinanțare. Volumul creditelor neperformate s-a dublat. De ce aceste companii nu sunt sancționate, cu sistarea activității?"

Șefii de la CNPF spun că aceste abuzuri țin de competența Agenției pentru Protecția Consumatorului.

VALERIU CHIȚAN, președintele CNPF: "Raportul nu este unul optimist, dar este unul realist. Raportul invocă multe probleme, multe slăbiciuni, invocă soluții. Noi ne dorim doar voință, susținere, iar lucrurile pot fi remediate."

IURIE FILIP, vicepreședinte CNPF: "Petiții la CNPF în 2020 au fost o sută, iar în instanță - 400. Acest fenomen nu caracterizează sistemul în ansamblu. Da, există abuzuri, dar spuneți-mi în care domeniu nu există abuzuri."

Conducerea demisă a CNPF este acuzată de neglijență, ignorare a legislației și „toleranță față încălcarea gravă a legislației”.

Opinia ta contează. Comentează!