Jurnalul orei 17, 27 Ianuarie
Prezentat de Vasile Luchianu
Drumuri și străzi acoperite de polei au avut de înfruntat și locuitorii capitalei. Deși a început dimineața devreme, intervenția autorităților municipale nu a fost în măsură să asigure condiții de circulație în siguranță pe mai multe drumuri și trotuare, mai ales pe cele de acces în curți. Mai mulți oameni au alunecat și s-au ales cu traumatisme.
Spitalele sunt și azi neîncăpătoare din cauza prăpădului de afară. Pentru a treia zi consecutiv, Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău funcționează la capacitate maximă. Sute de oameni s-au ales cu traumatisme și fracturi după ce au căzut pe străzi sau trotuare acoperite de gheață. Doar pe parcursul zilei de ieri, Unitatea Primiri Urgențe a înregistrat 342 de pacienți.
Moldova s-a acoperit de polei. Drumurile și trotuarele din toată țara s-au transformat în patinoare, încât au avut de suferit atât șoferii, cât și pietonii. Unele trasee naționale, în general, au fost blocate, iar ambulanțele au avut nevoie de intervenția salvatorilor, pentru a ajunge la destinație. De asemenea, zeci de localități au rămas fără lumină, după ce stratul gros de gheață a rupt firele electrice, iar sute de școli au trecut la studii în regim online.








