Meteorologii au emis o nouă alertă cod galben de vreme caniculară
Urmează o săptămână cu temperaturi de foc! Meteorologii au emis o nouă alertă cod galben de vreme caniculară. Avertizarea intră în vigoare mâine la miezul zilei și va fi valabilă până pe 29 august.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în intervalul menționat, temperatura maximă a aerului va atinge valori de până la 33 de grade Celsius. În continuare este în vigoare avertizarea hidrologică de scurgerea scăzută în râuri din cauza secetei. În unele râuri este valabil codul roșu, iar meteorologii ne îndeamnă să consumăm rațional resursele de apă. În această perioadă specialiștii îndeamnă oamenii să evite expunerea prelungită la soare între orele 11:00 – 18:00, să poarte pălării de protecție, haine lejere de culori deschise confecționate din țesături naturale. Este recomandat consumul zilnic de lichide - apă sau suc natural.








