Funeraliile maestrului Gheorghe Urschi vor avea loc miercuri, 15 aprilie
Social 14 aprilie 2026, 15:58 | 228

Funeraliile maestrului Gheorghe Urschi vor avea loc miercuri. Ceremonia se va desfășura la Palatul Național, de la ora 10:00, după care cortegiul funerar se va îndrepta către Cimitirul Central, unde cel supranumit „regele umorului” își va găsi locul de veci. Președinta Maia Sandu a semnat astăzi decretul prin care 15 aprilie a fost decretată zi de doliu național. Cei care i-au apreciat creația maestrului Urschi își pot lua rămas-bun din această seară.

Potrivit programului funeraliilor, făcut public de Ministerul Culturii, corpul neînsuflețit al lui Gheorghe Urschi va fi depus marți, 14 aprilie, de la ora 17:00, la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla”, unde se va afla toată noaptea. A doua zi, începând cu ora 10:00, ceremonia funerară se va desfășura la Palatul Național „Nicolae Sulac”. La ora 12:00 va fi organizat un miting de doliu, iar înmormântarea va avea loc la ora 14:00.

Marele actor, regizor și umorist Gheorghe Urschi s-a stins din viață la vârsta de 78 de ani. Anunțul a fost făcut de familie luni, 13 aprilie.

Maestrul s-a născut în 18 ianuarie 1948, în satul Cotiujenii Mari din raionul Șoldănești. În 1970, a absolvit Școala de Teatru „Boris Șciukin” de la Moscova. A fost actor la Teatrul „Luceafărul”, unde a impresionat atât pe scenă, cât și în spatele cortinei, prin regizarea a numeroase spectacole. Popularitatea i-a crescut și grație emisiunii televizate Teatrul de miniaturi, precum și concertelor susținute prin sate, în anii ’80–’90, alături de soția sa și mare actriță, Maria Urschi.

Gheorghe Urschi a scris nuvele „Dealul fetelor”, „Scrieri alese” și a tradus opere semnate de scriitorii sovietici Maksim Gorki și Valentin Astafiev. În 2008, maestrul a fost distins cu Ordinul Republicii, iar în 2012 a primit titlul de Artist al Poporului. În 2019, i-a fost decernat Premiului Național. În 2011, artistul a suferit un grav accident vascular cerebral, care l-a retras din viața publică și i-a afectat vorbirea.

Opinia ta contează. Comentează!