Tragedie la Răuțel, Fălești
Social 11 aprilie 2018, 17:24 | 6066

Trei oameni au murit, iar alţi trei au fost răniţi în urma unui grav accident, produs aseară în satul Răuţel din raionul Făleşti. Reprezentanţii Inspectoratului Naţional de Patrulare spun că, în plină viteză, șoferul unei motorete s-a ciocnit cu un microbuz. Mai apoi, vehiculul pe două roţi a ajuns într-o bancă şi în trei persoane care stăteau pe marginea drumului.

Motociclistul în vârstă de 26 de ani, pasagera acestuia, de 19 ani, ambii originari din Bălți, precum și un bărbat de 77 de ani, care era pe trotuar, au murit. Iar şoferul microbuzului, în vârstă de 34 de ani, și două femei, de 56 și 64 de ani, care, la fel, se aflau pe marginea şoselei, au fost răniți. Potrivit statisticilor INP, în ultimele 24 de ore, s-au produs trei accidente cu implicarea unor motociclişti, iar anul trecut - peste 240.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie