Cerul Moldovei, protejat de NATO
Politic 1 iunie 2023, 15:06 | 583

NATO monitorizează spațiul aerian al Republicii Moldova în timp ce aproape 50 de lideri europeni participă la Summitul Comunităților Politice Europene.

Avioanele NATO AWACS, echipate cu un sistem de avertizare şi control aerian, vor supraveghea cerul Republicii Moldova până vineri, a precizat Alianţa Nord-Atlantică într-un comunicat. Aceste aeronave vor opera însă din spațiul aerian al aliaților și vor zbura la o altitudine de aproximativ zece kilometri. „Avioanele NATO AWACS pot detecta alte aeronave, rachete şi drone la sute de kilometri distanţă, ceea ce le transformă într-o importantă capacitate de avertizare timpurie”, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, care a punctat că Republica Moldova este un partener apropiat și de lungă durată al Alianței.

Opinia ta contează. Comentează!