Peste 350 de tineri, amatori și inovatori au dat startul unui maraton tehnologic de 48 de ore, la Chișinău
Social 25 septembrie 2026, 20:13 | 92

Peste 350 de tineri, amatori și inovatori au dat startul unui maraton tehnologic de 48 de ore, la Chișinău. La Deeptech GigaHack 2026, participanții dezvoltă prototipuri și soluții pentru provocări reale din domenii precum inteligența artificială, securitatea cibernetică, sănătatea și agricultura. Participanții spun că își propun să creeze proiecte care ar putea aduce schimbări în Republica Moldova.

Timp de 48 de ore, participanții vor lucra în echipe, vor dezvolta idei și vor construi prototipuri sub îndrumarea mentorilor. Anul acesta, hackathonul include șapte provocări, iar printre cele mai complexe este cea dedicată securității infrastructurii critice.

MARY NEMCIUC, organizator Deeptech GigaHack: "Deeptech GigaHack este o platformă extraordinară de a începe, de a înțelege cum lucrează inovația, cum se formează echipa și se livrează un produs inovativ într-un timp foarte restrâns. Ceea ce are loc timp de luni, ani, are loc într-un singur hackathon."

STELA JEMNA, reprezentant de țară UMAEF: "Sunt tineri care încearcă să găsească soluții reale la probleme reale. Din ultimii patru ani am văzut că acest hackathon a adus foarte multe rezultate și sperăm ca anul acesta, când sunt și participanți internaționali, rezultatele să meargă și pe arena internațională."

Deeptech GigaHack 2026 este organizat de Technovator, cu sprijinul EU4Innovation East, un proiect regional finanțat de Uniunea Europeană.

Opinia ta contează. Comentează!