MAE condamnă organizarea alegerilor pentru Duma de Stat în regiunea transnistreană, fără acordul autorităților constituționale
Ministerul de Externe al Republicii Moldova condamnă organizarea de către Federația Rusă a alegerilor pentru Duma de Stat în regiunea transnistreană, fără acordul autorităților constituționale. Instituția precizează că desfășurarea scrutinului în stânga Nistrului este o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a țării, iar astfel Chișinăul își rezervă dreptul să întreprindă „măsurile diplomatice necesare”.
Ministerul Afacerilor Externe susține că partea rusă a fost informată că cetățenii Federației Ruse aflați în Republica Moldova își pot exercita dreptul de vot la secțiile constituite pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale. În aceste condiții, Chișinăul își rezervă dreptul să întreprindă măsurile diplomatice necesare și va continua să coopereze cu partenerii internaționali pentru apărarea suveranității și integrității teritoriale a țării, precum și a ordinii juridice internaționale și a principiilor Cartei ONU.
REACȚIA MINISTERULUI AFACERILOR EXTERNE: "Organizarea procesului electoral de către Federația Rusă pe teritoriul suveran al Republicii Moldova, în afara controlului autorităților constituționale și fără acordul acestora, constituie o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și contravine principiilor dreptului internațional."
Anterior, gruparea separatistă de la Tiraspol a publicat adresele a 15 secții de votare la care cetățenii ruși din stânga Nistrului să voteze pentru alegerile în Duma de Stat. Asta deși Chișinăul a autorizat deschiderea unei singure secții de votare – în incinta ambasadei Federației Ruse la Chișinău. Pe 3 septembrie, ambasadorul agreat al Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov, a fost convocat la MAE, unde i s-a înmânat o notă de protest privind intenția Moscovei de a deschide secții de votare în stânga Nistrului.








