Jurnalul orei 19, 11 Octombrie
Jurnalul orei 19:00 11 octombrie 2021, 23:11 | 763

Prezentat de Sofia Obadă

Cele mai importante știri ale zilei:

Chișinăul pregătește alternative energetice. Vicepremierul Andrei Spînu a menționat, după revenirea din Rusia, că negocierile cu Gazprom nici n-au început, nu a exclus că am putea ajunge în situația să economisim gaze și a avertizat că urmează „o iarnă extrem de dificilă”.

Au apărut documente care ar demonstra că procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, ar fi facilitat „Laundromatul”. Ecesta ar fi primit, în 2011, un amendament de la fostul șef al Centrului Anticorupție, Viorel Chetraru, pe care l-a promovat în Parlament. CNA a încercat să distrugă proba.

Iar la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a fost adus astăzi adjunctul suspendat al lui Stoianoglo, Ruslan Popov. Acesta este acuzat de îmbogățire ilicită, iar procurorii au cerut pentru el 30 de zile de arest în izolator.

O femeie din Florești a creat o cantină unde cei năpăstuiți pot mânca la prânz de două ori pe săptămâna. A decis să le dea o mână de ajutor celor amărâți după ce o femeie a implorat-o să-i dea ceva de mâncare.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie
LIVE