Ucraina caută un format potrivit pentru eventuale negocieri cu Rusia
Ucraina caută un format potrivit pentru eventuale negocieri cu Rusia. Declarația a fost făcută de liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, după ce Vladimir Putin a sugerat că războiul ruso-ucrainean ar putea să se apropie de sfârșit. Zelenski a mai spus că secretarul Consiliului Național de Securitate și principalul negociator al Ucrainei, Rustem Umerov, i-a prezentat astăzi un raport privind rezultatele întâlnirilor cu oficiali din Statele Unite. Ar fi fost discutate posibile formate de negocieri la nivel de lideri.
Potrivit lui Zelenski, Ucraina este pregătită să prelungească armistițiului de trei zile, intermediat de Statele Unite pentru perioada 9–11 mai, dacă și Moscova va accepta acest lucru. Totuși, liderul de la Kiev a acuzat Rusia că, deși s-a abținut de la bombardamente cu drone și rachete asupra orașelor ucrainene, nu a respectat armistițiul de trei zile și pe linia frontului, unde atacurile au continuat.
VOLODIMIR ZELENSKI, predintele Ucrainei: "Putin declară acum că este în sfârșit pregătit pentru întâlniri concrete. L-am ajutat puțin și noi să se decidă. Noi ne-am pregătit de mult pentru astfel de întâlniri, așa că trebuie să găsim un format adecvat. Trebuie să punem capăt acestui război și să garantăm o securitate durabilă. Noi suntem recunoscători celor care ne ajută."
Declarația vine după ce liderul de la Kremlin a menționat posibilitatea unei întâlniri cu Zelenski într-o țară terță.
VLADIMIR PUTIN, președintele Federației Ruse: "Eu cred că lucrurile merg spre sfârșit, dar totuși asta este o treabă serioasă."
VLADIMIR PUTIN, președintele Federației Ruse: "Partea ucraineană, domnul Zelenski, este pregătit pentru o întâlnire personală."
Volodimir Zelenski a avertizat că dacă Moscova nu va dori o continuare a perioadei de încetare a focului, Ucraina va răspunde pe măsura tuturor atacurilor.








