CSJ a admis cererea avocaților lui Igor Dodon de a sesiza Curtea Constituțională privind examinarea dosarului „Punga neagră”
Curtea Supremă de Justiție a admis solicitarea avocaților lui Igor Dodon privind sesizarea Curții Constituționale. Aceasta urmează să se expună dacă dosarul „Punga neagră” trebuie examinat într-o instanță de fond sau în cea supremă.
PETRU BALAN, avocatul lui Igor Dodon: "Este o doleanță mai veche a părții apărării, pentru că Dodon este acuzat de fapte pe care le-ar fi comis, noi spunem că nu, în timpul mandatului de președinte. Prin urmare, chestiunea este suficient de serioasă pentru a implica imunitatea funcției de președinte. Deci imunitatea generează competența. Dacă este vorba de președinte, mai întâi se ridică imunitatea, după care cauza se judecă în Curtea Supremă de Justiție. Ăsta este lanțul logic, altul nu poate fi."
Avocații au mai depus două cereri, iar una se referă la audierea a șase martori, inclusiv a lui Maxim Lebedinschi și Pavel Voicu. La rândul său, Igor Dodon a făcut trimitere la prevederile Constituției privind procedura specială de judecare a unui șef de stat.
IGOR DODON, liderul PSRM: "Orice om simplu din Republica Moldova, când este trimis în judecată, este trimis în prima instanță, apelul și Curtea Supremă de Justiție. Șeful statului este trimis direct la Curtea Supremă de Justiție, în Constituție așa este scris. Și în Constituție este scris ca, înainte ca să fie trimis la Curtea Supremă de Justiție, Parlamentul, cu 67 de voturi, scoate imunitatea președintelui. Dacă m-ați trimis direct aici, atunci mergeți conform procedurii constituționale. Dacă nu merge procedura constituțională, atunci începem de la prima instanță."
De cealaltă parte, procurorul susține că imunitatea prezidențială este valabilă doar pe durata exercitării mandatului, iar în momentul inițierii urmăririi penale Igor Dodon nu mai deținea postul de șef al statului.
PETRU IARMALIUC, procuror: "E bine să înțelegem rațiunea legii nu doar separat, unilateral, dar în totalitatea reglementărilor. Or, în practica constantă a Curții Constituționale referitor la imunitate a spus că imunitatea are un caracter limitat în timp. Adică doar pe perioada exercitării funcției fie că de judecător, fie de deputat, fie de președinte de țară. Deci doar în perioada asta de exercitare a funcției ai imunitatea. Și asta nu înseamnă că nu pot fi trași la răspundere."
Procurorii îl acuză pe Dodon că ar fi acceptat, în 4 iunie 2019, de la Plahotniuc 750.000 de euro, pentru a emite decretul de desemnare a unui reprezentat PD în calitate premier. O parte a banilor, mai exact 485.000 de euro, ar fi ajuns la contabilitatea PSRM pe numele unor oameni morți sau aflați peste hotare. În septembrie, procurorii au modificat învinuirea. Mai exact, îl acuză pe liderul PSRM în două episoade de corupere pasivă, precum și de acceptarea finanțării partidului din partea unei organizații criminale. De asemenea, i se impută că ar fi pretins și acceptat de la Plahotniuc sume între 600.000 și un milion de dolari, pentru a promova interesele PD. Potrivit acuzării, banii ar fi fost solicitați pentru acoperirea cheltuielilor curente ale PSRM, inclusiv plata salariilor, dar și pentru interese personale. Dodon pledează nevinovat.








