Vladimir Plahotniuc ar urma să fie extrădat în Republica Moldova pe 25 septembrie
Politic 10 septembrie 2025, 20:23 | 388

Vladimir Plahotniuc ar urma să fie extrădat în Republica Moldova pe 25 septembrie. Anunțul a fost făcut azi de către ministrul Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin.

Informația a fost confirmată și de ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Săptămâna trecută, pe 4 septembrie, Ministerul Justiției din Grecia a acceptat extrădarea lui Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova. Actele necesare au fost transmise Ministerului de Externe elen pentru a fi remise prin canale diplomatice Ambasadei Republicii Moldova în Grecia și Ministerului Justiției de la Chișinău. Este așteptată hotărârea motivată, care va fi expediată prin poștă diplomatică. Ulterior, întregul set de documente va fi transmis Ministerului de Interne pentru pregătirea procedurilor de extrădare.

Opinia ta contează. Comentează!