După ani de dispute și litigii, terenul fostului Stadion Republican a fost eliberat și poate fi transmis în proprietatea Statelor Unite
Social 3 iunie 2026, 20:06 | 122

După ani de dispute și litigii, terenul fostului Stadion Republican a fost eliberat și poate fi transmis Statelor Unite pentru construcția noii ambasade. Anunțul a fost făcut astăzi de premierul Alexandru Munteanu. De cealaltă parte, ultimul proprietar evacuat contestă legalitatea procesului, acuză nereguli și abuzuri comise de reprezentanții Agenției Proprietății Publice. El susține că despăgubirile oferite nu acoperă prejudiciul ce i-a fost provocat.

ALKEXANDRU MUNTEANU, prim-ministru: "Republica Moldova a finalizat etapa de eliberare a terenului și și-a îndeplinit toate obligațiunile asumate pentru această etapă a proiectului privind construcția noului sediu al Ambasadei Statelor Unite ale Americii, precum și a unui parc. (...) Este un proiect foarte important pentru parteneriatul strategic între Republica Moldova și SUA."

Șeful Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, a precizat că statul i-a despăgubit pe toți proprietarii de bunuri imobile confirmate și înregistrate legal. În acest scop, Guvernul SUA a alocat 7,5 milioane de euro.

ROMAN COJUHARI, șeful Agenției Proprietății Publice: "Vorbim de 16 bunuri care aparțin unui număr de zece titulari de drept. Suma totală stabilită pentru despăgubirea acestor bunuri este 96 de milioane 469 de mii de lei, echivalentul a 4,94 milioane euro. Această sumă se referă strict la bunurile care au fost recunoscute legal și înregistrate. Urmează ca partea americană să transmită diferența de la 3,2 milioane de euro, care deja a fost transferată."

Anunțul autorităților a fost făcut a doua zi după ce ultimul proprietar din cei zece a fost lipsit de bunurile imobile. Este vorba despre Iuri Vakre, care deținea un restaurant pe teritoriul Stadionului Republican. El a fost notificat de mai multe ori de comisia APP că trebuie să cedeze bunul în proprietatea statului, însă de fiecare dată procedura era blocată după ce antreprenorul a invocat nereguli și a prezentat în judecată acte de confirmare.

ION CIUMAC, adjunctul directorului APP: "Acest bun aparține statului și Agenția Proprietății Publice gestionează toate bunurile care aparțin statului. Noi neam prezentat astăzi aici la fața locului ca să preluăm acest bun și să punem lacătele ca să gestionăm, să punem pază și ori de câte ori aveți nevoie puteți să veniți după alte bunuri."

IURI VAKRE, proprietarul restaurantului: "Noi v-am propus și mai bine. Nu trebuie să stricați lacătele. Noi vă dăm și cheile dacă facem totul conform legii. Dar azi nu se primește că facem după lege, dar abuziv."

Iuri Vakre a invocat și marți mai multe nereguli în procesul de preluare a bunurilor imobile. Unul a vizat numărul cadastral, care nu se regăsește de fapt în actele privind procedura de expropriere, dar sunt indicate alte trei - pentru restaurant, cortul de tenis și vestiar.

Vakre a precizat că bunurile de pe terenul fostului stadion sunt înregistrate sub alt număr cadastral.

IURI VAKRE, proprietarul restaurantului: "27702 - proprietar PACINTER SRL, cu suprafața totală de 2117 metri pătrați. Dar aici ce avem? Dați să ridicăm hotărârea Guvernului."

O altă abatere semnalată de antreprenor vizează activitatea comisiei APP. Potrivit acestuia, de fiecare dată când reprezentanții acesteia au mers la fața locului, nu s-au legitimat și nu au prezentat acreditările, așa cum prevede procedura legală.

Până la urmă, reprezentanții comisiei au chemat un lăcătuș, care a schimbat lacătul de la ușa restaurantului. Adjunctul directorului APP, Ion Ciumac, a declarat că totul decurge în conformitate cu legislația, iar dacă proprietarul are obiecții poate să apeleze la instanța d ejudecată.

ION CIUMAC, director adjunct al APP: "Deja impedimente de a prelua bunul nu sunt. Am convenit și cu avocatul reprezentantului că urmează să venim la fața locului în scopul preluării, ceea ce și facem la moment."

Pe unii proprietari îi nemulțumește și felul în care a fost efectuată evaluarea proprietăților și despăgubirile pe care le-au obținut. Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru l-a informat, în 30 martie, pe Iuri Vakre că rapoartele de evaluare a bunului său au fost întocmite cu abateri de la prevederile actelor normative și ale metodologiei de evaluare. Jurnal TV a relatat că antreprenorul a construit pe terenul fostului Stadion Republican un restaurant, două terenuri de tenis, vestiar și o stație de alimentare pentru mașini electrice. După evaluare, statul intenționează să-i ofere aproximativ 10 milioane de lei pentru teren și construcții. Evaluatorul Alexandru Paladi ne-a declarat că APP i-a cerut să evalueze doar imobilele, nu și afacerea, tehnica, echipamentul sau venitul ratat. Asta deși legea prevede că despăgubirea trebuie să fie justă și să acopere integral prejudiciul provocat prin expropriere. Directorul APP, Roman Cojuhari, a declarat însă în repetate rânduri că evaluarea a avut loc fără abateri.

Opinia ta contează. Comentează!