Lui Dodon i se recomandă să-și ceară scuze
Politic 15 mai 2020, 20:32 | 3288

Șeful statului, Igor Dodon, ar trebui să-și ceară scuze publice pentru declarațiile sexiste și discriminatorii făcute acum câteva luni la una dintre edițiile emisiunii sale „Președintele răspunde”. Recomandarea vine din partea Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității, care a fost sesizat de către deputata Partidului Acțiune și Solidaritate Doina Gherman.

Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate Doina Gherman a depus plângerea pe 17 februarie. Potrivit ei, o serie de declarații făcute de Igor Dodon pe 14 februarie în emisiunea „Președintele răspunde” sunt „sexiste și discriminatorii”. Dodon se referea atunci la inițiativa PAS de semnare, de către partidele de dreapta, a unui „Pact de neagresiune”.

Deputata Doina Gherman a spus că o astfel de exprimare este inadmisibilă în contextul unui discurs politic democratic. Astfel, Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității a decis că faptele constatate reprezintă instigare la discriminare și discurs sexist. Instituția îi recomandă șefului statului să aducă scuze publice pentru aceste declarații și să fie precaut pe viitor în afirmațiile pe care le face. Șefa Secției protocol și comunicare din cadrul Președinției, Carmena Lupei, nu ne-a răspuns nici la telefon, nici la mesaj, pentru un comentariu. Decizia poate fi contestată în decurs de 30 de zile de la data comunicării, la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani. 

Opinia ta contează. Comentează!