Jurnalul orei 17, 13 Mai
Jurnalul orei 17:00 13 mai 2026, 17:34 | 118

Prezentat de Călin Jucovschi

Primarul orașului Durlești, Eleonora Șaran, cercetată într-un dosar de corupție, revine în arest la domiciliu. Se întâmplă după ce Procuratura Anticorupție a contestat decizia prin care ea a fost plasată sub control judiciar.

Lansarea în stânga Nistrului a fondului „Împreună” este rezultatul unei administrări defectuoase a regiunii transnistrene și o nouă tentativă de manipulare politică. Declarațiile au fost făcute de vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, pe fondul aprofundării crizei economice în raioanele de est.

O dronă a survolat, în această după-amiază, spațiul aerian al Republicii Moldova. Aparatul de zbor chiar a fost filmat de locuitorii orașului Bălți și seamănă cu o dronă Shahed. Ministerul Apărării a confirmat că obiectul a fost înregistrat la ora 16:00, din direcția Moghiliov-Podolsk, regiunea Vinița a Ucrainei, spre satul Sauca, raionul Ocnița

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie