Prima ședință de judecată în dosarul ”Energocom”
Justiţie 26 septembrie 2022, 19:39 | 723

Absența la muncă a unui judecător a amânat prima ședință de judecată în dosarul ”Energocom”, în care este vizat fostul președinte Igor Dodon. Magistratul Alexandru Negru a depus o cerere, prin care a solicitat să fie scutit de examinarea dosarului ”Energocom”. Deși cererea a fost respinsă, judecătorul nu s-a prezentat în sala de ședințe. ”A plecat într-o deplasare de serviciu”, afirmă colegii lui. Igor Dodon a declarat că nu îl cunoaște pe Alexandru Negru. Totodată, fostul șef de stat a spus că este nevinovat.

În acest dosar penal, lui Dodon i se incriminează săvârșirea infracțiunii de „depășire a atribuțiilor de serviciu, de o persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat”. Este vorba de anul 2008, când Igor Dodon era ministru al Economiei.

IGOR DODON, fostul președinte al Republicii Moldova: "Toată învinuirea lor se bazează pe un aviz, originalul căruia nu există. În Ministerul Economiei de pe atunci așa document nu există și noi considerăm că este un aviz falsificat."

Procurorul de caz a spus că acuzarea are suficiente probe, care să demonstreze vinovăția lui Igor Dodon, dar nu a vrut să dea detalii.

La ședință a fost prezent și expertul în energetică, Sergiu Tofilat, cel care a și sesizat procurorii.

SERGIU TOFILAT, expert în energetică: "Noi am analizat cantitățile care au fost livrate prin acest intermediar și diferența de preț și am ajuns la suma de 14,5 milioane de dolari, pentru perioada mai, decembrie 2008, bani pe care consumatorii i-au achitat în plus acestui intermediar. Ulterior, Serviciul Spălării Banilor urmărind circuitul banilor a constatat că banii au ajuns la Plahotniuc. O parte din acești bani au mers și la finanțarea unui partid politic. Vom afla la care partid au ajuns banii la finalul investigațiilor."

Dosarul ”Energocom” a fost expediat în judecată pe data de 9 octombrie. Igor Dodon este învinuit că în anul 2008, când era ministru al Economiei, a semnat avizul privind încheierea unui contract de procurare a energiei electrice, de la o companie din Ungaria, pentru perioada lunilor mai 2008 – iunie 2009. Dodon ar fi semnat avizul contrar prevederilor legale ce viza la acel moment activitatea Ministerului Economiei și atribuțiile sale funcționale, în calitate de ministru al Economiei.

Opinia ta contează. Comentează!