Dumitru Robu vrea să restructureze Procuratura Generală
Politic 25 ianuarie 2022, 15:45 | 714

Actuala formulă a Procuraturii Generale se dovedește a fi ineficientă. Organigrama existentă contravine principiului distribuirii funcţiilor şi folosirii optimale a resurselor umane. Vor fi reduceri, anunță procurorul general interimar Dumitru Robu, care a expediat un demers de optimizare la Consiliul Superior al Procurorilor.

Potrivit proiectului de restructurare, vor fi reduse 21 de funcții. Nouă dintre acestea urmează să fie realocate Procuraturii Anticorupţie, cinci - către Procuratura Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și șapte funcții - către Oficiul reprezentarea învinuirii în instanța Procuraturii municipiului Chișinău. Astfel vor fi optimizate o funcţie de adjunct al procurorului general, patru funcţii de șef de direcție, patru funcţii de șef de secție şi 12 funcţii - de procuror în secţie. Actuala structură organizatorică a instituţiei nu permite desfășurarea unei activităţi la maxim eficientă, precum şi contravine principiului distribuirii clare a funcţiilor şi folosirii optimale a resurselor umane, se precizează într-un comunicat al Procuraturii Generale.

PROCURATURA GENERALĂ: "A apărut necesitatea fortificării capacităților de exercitare sau conducere a urmăririi penale de către procuraturile specializate, precum şi a procuraturilor teritoriale la capitolul reprezentării învinuirii în instanţele de judecată. Realocarea unui număr de procurori din Procuratura Generală este o soluţie plauzibilă în acest sens."

Potrivit sursei, urmează a fi realocate şi șapte funcții de consultant al procurorului, dintre care patru funcții - către Procuratura Anticorupţie și trei - către Procuratura Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Potrivit Legii cu privire la Procuratură, demersul lui Dumitru Robu trebuie aprobat de Consiliul Superior al Procurorilor.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE