Veteranul NASA, Jeffrey N. Williams, a petrecut în spațiu un număr record de 534 de zile
Social 3 aprilie 2026, 20:17 | 74

Astronautului NASA, Jeffrey N. Williams, care a petrecut în spațiu un număr record de 534 de zile, i-a fost conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Moldova. El a venit în țara noastră, pentru a i se înmâna distincția onorifică și a participa la întâlnirea „Journey to Space”, organizată la universitate. Astronautul a povestit publicului despre experiența sa în spațiu și despre provocările pe care le-a înfruntat. Jeffrey N. Williams a oferit și un interviu în exclusivitate pentru Jurnal TV.

JEFFREY N. WILLIAMS, astronaut NASA: "Aș spune că punctul culminant acolo, în spațiu, a fost ieșirea în spațiu. Este momentul în care te deplasezi în exteriorul stației spațiale timp de șase-șapte ore. Este o activitate de lungă durată, foarte detaliată, în timp ce gravitezi în jurul Pământului o dată la fiecare 90 de minute. Este o oportunitate foarte bună să fii afară și să vezi Pământul. Aș numi-o salt extrem."

Una dintre cele mai mari provocări în spațiu este dorul de familie, spune Jeffrey Williams.

JEFFREY N. WILLIAMS, astronaut: "În primul rând, ți-e dor de familie, pentru că ești izolat de familie, știi că vei trece prin stresul timpului, anticipând toate riscurile, trăind în spațiu și revenind - această separare. Dintr-un punct foarte practic, unul din lucrurile care mi-au lipsit a fost liniștea."

Astronautul a mai spus că, după multiplele provocări din spațiu, la revenire pe Pământ apar cele de adaptare.

JEFFREY N. WILLIAMS, astronaut: "După ce revii prima oară pe Pământ, trebuie să încerci doar să poți să stai în picioare, pentru că nu ai simțul echilibrului - trebuie să folosești mușchii pe care nu i-ai folosit mult timp. Una din impresiile mele, după ce am revenit pe Pământ, după ce am aterizat în Kazahstan, a fost mirosul aerului curat, mirosul vegetației și mirosul pământului, care ne-a lipsit cât am fost acolo."

Jeffrey N. Williams este un astronaut american, cunoscut pentru activitatea sa la NASA. Veteran al misiunilor spațiale, a avut multiple zboruri în spațiu, inclusiv la Stația Spațială Internațională. A fost selectat la NASA în 1996 și a realizat de atunci patru misiuni în spațiu. În total, s-a aflat acolo aproximativ 534 de zile, ceea ce îl face unul dintre cei mai experimentați astronauți. În timpul misiunilor, Williams a fost responsabil de activități științifice și operaționale.

Opinia ta contează. Comentează!