De sâmbătă, postul nostru de televiziune pornește o nouă emisiune - „Se caută un milionar”
Monden 2 septembrie 2021, 19:52 | 2449

Jurnal TV pune pe post o nouă emisiune - „Se caută un milionar”. Noul produs este despre noroc și despre cei, care au devenit milionari peste noapte, doar cu un singur bilet de loterie. Cine sunt acești norocoși și ce au făcut cu banii câștigați? Cum era viața lor până a deveni milionari și cum s-a schimbat pe parcurs? Vedeți în fiecare sâmbătă, de la 18:30, numai la Jurnal TV.

ALEXANDRU FOSA, prezentator Jurnal TV: "„Se caută un milionar” este în primul rând un nou produs pentru Jurnal TV, un produs care nu a mai fost realizat pe piața media din Republica Moldova și asta o spun cu toată sinceritatea. Acest produs se dorește a fi unul inedit. Dacă mă întrebați despre ce este, vă zic că este vorba despre acei oameni norocoși cărora viața le-a fost schimbată datorită unui bilet, iar menirea noastră este ca să ajungem și la cei care au uitat și nu mai cred în noroc."

În fiecare ediție a emisiunii veți descoperi adevărate povești de viață. Povești, care pot fi schimbate spre bine cu ajutorul oamenilor buni:

ALEXANDRU FOSA, prezentator Jurnal TV: "Avem foarte multe povești, iar un caz pe care m-a marcat este despre o profesoară de la Fundurii Vechi, va fi în prima ediție a acestei emisiuni, o profesoară care este nevoită să-și crească de una singură nepoții. E foarte complicat, e foarte greu. Fiica sa a decedat în Italia, în perioada când a început pandemia. Greu, dar noi am schimbat foarte multe lucruri în viața ei."

Noul produs marca Jurnal TV poate fi urmărit în fiecare zi de sâmbătă, de la 18:30.

Opinia ta contează. Comentează!