Zeci de tone de verdeață contaminată și sute de kilograme de produse alimentare cu grăsimi trans au fost distruse de inspectorii ANSA
Zeci de tone de verdeață contaminată și sute de kilograme de produse alimentare cu grăsimi trans au fost distruse de inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Este vorba de hrișcă, mărar și pătrunjel, care conțineau substanțe periculoase peste limitele admise.
În două loturi de mărar și pătrunjel, ANSA a depistat urme de Clorpirifos și Penconazol, substanțe utilizate în agricultură pentru protecția plantelor, dar care devin nocive atunci când depășesc limitele admise. Într-un lot de 132 de kilograme de hrișcă a fost depistată o concentrație prea mare de Glifosat. În total, au fost distruse 26 de tone de verdeață. În același timp, în trei loturi de alimente importate, analizele de laborator au confirmat prezența grăsimilor trans, considerate periculoase pentru sănătate. În consecință, ANSA a dispus utilizarea condiționată a peste 1,4 tone de preparate alimentare cu conținut de proteine și grăsimi. Instituția amintește că operatorii economici sunt obligați să asigure siguranța și conformitatea produselor plasate pe piața din Republica Moldova.








