Nasa a lansat racheta „Vulcan Centaur”
NASA a lansat racheta Vulcan Centaur, care va duce pe Lună cenușa creatorului serialului Star Trek și probe ADN ale unor președinți americani. Racheta lansată luni dimineață de la Centrul spațial din Florida se așteaptă să ajungă pe Lună la sfârșitul lunii februarie. În cazul unui succes, o a doua lansare va avea loc în aprilie, transmite The Guardian.
Dacă misiunea continuă fără probleme, aterizarea pe Lună va marca două reușite: prima companie comercială care aterizează pe Lună și prima aterizare pe Lună de către Statele Unite după cincizeci de ani.
Misiunea comercială Peregrine își propune să livreze echipamente științifice NASA pe Lună, cenușa creatorului Star Trek, Gene Roddenberry, dar și șuvițe din părul foștilor președinți americani Eisenhower, Kennedy și Washington. Misiunea este considerată riscantă. În timp ce NASA are instrumente la bordul robotului de aterizare, aceasta este o operațiune comercială. Nicio companie privată nu a realizat vreodată o aterizare ușoară pe Lună sau pe orice alt corp ceresc.
Sonda spațială “Peregrine”, care va călători 50 de zile până la Lună, a fost dezvoltată de Astrobotic Technology din Pittsburgh.
Ea va aseleniza într-un loc numit „Golful lipicios”, de pe suprafața vizibilă a Lunii, pentru a studia compoziția acesteia și nivelul de radiații, scrie Biziday.
Peregrine a fost construită cu sprijinul NASA, care va plăti 108 milioane de dolari pentru cinci experimente pe Lună, în cadrul unui program ce are ca scop reducerea costurilor de trimitere a aparaturii pe suprafața lunară.
Forța Spațială a Statelor Unite își propune să observe două lansări reușite cu racheta Vulcan, înainte de a o folosi pentru lansarea unui avion spațial fără echipaj, într-o misiune de testare a unei livrări de încărcătură utilă către Stația Spațială Internațională.








