Republica Moldova se regăsește printre țările europene cu cea mai înaltă rată de încarcerare
Social 20 mai 2026, 20:32 | 110

Republica Moldova se regăsește printre țările europene cu cea mai înaltă rată de încarcerare. Potrivit statisticilor penale pentru anul 2025, publicate de Consiliul Europei, țara noastră ocupă locul trei în clasamentul european, cu 245 de deținuți la 100.000 de locuitori. Pe primele două poziții se află Turcia și Azerbaidjan.

Potrivit raportului SPACE I, citat de Promo-LEX, în Turcia, la 100 de mii de cetățeni revin 458 de deținuți. Acesta este cel mai înalt indicator din jurisdicția Consiliului Europei. Pentru cea de-a doua clasată, Azerbaidjan, nivelul de încarcerare este calculat la 271 de deținuți. Urmează Moldova și Georgia, cu 245 și, respectiv, 232 de deținuți la 100 de mii de cetățeni, iar nivelul de încarcerare în Ungaria este de 206 deținuți, în timp ce în Muntenegru - 200. Față de anul trecut, țara noastră a urcat la acest capitol o poziție, după ce în 2024 s-a clasat pe locul patru, cu o rată de 235 de deținuți.

Potrivit Promo-LEX, la începutul acestui an, în sistemul penitenciar al Republicii Moldova erau 5.844 de deținuți.

COMUNICAT PROMO-LEX: "Creșterea anuală cu 4,4%, între 2024 și 2025, este una dintre cele mai pronunțate din regiune. Tendința descendentă, observată din 2018 până în 2022, a fost întreruptă. Promo-LEX consideră că această schimbare de direcție este consecința unor politici judiciare și procesuale care înclină spre soluții privative de libertate."

Raportul SPACE I evidențiază și faptul că vârsta medie de 30 de ani a deținuților din Republica Moldova este cea mai scăzută din toate administrațiile penitenciare monitorizate, în timp ce media europeană este de 39 de ani.

O altă constatare din raport este că Republica Moldova are una dintre cele mai reduse proporții a deținuților străini. Aceștia reprezintă doar 1,9 la sută din total, față de media europeană de 17 la sută. La acest capitol, doar România are o pondere mai mică, de 1,1 la sută.

Țara noastră are și una dintre cele mai lungi durate medii a detenției - de doi ani și două luni. Doar Portugalia, Ucraina și Azerbaidjan au înregistrat durate mai lungi. Promo-LEX mai notează că sistemul moldovenesc condamnă rar la închisoare, însă atunci când o face, perioadele de privare de libertate sunt extinse, ceea ce afectează direct programele de reintegrare. De aceea, organizația le cere instituțiilor de drept aplicarea strictă a principiului „ultima soluție” în privința arestului preventiv. De asemenea, îi cere Parlamentului examinarea unor modificări legislative care să clarifice condițiile de aplicare a arestului preventiv și să întărească răspunderea procurorilor în formularea unor cereri disproporționate. Ministerului Justiției și Administrației Naționale a Penitenciarelor, Promo-LEX le recomandă să continue reforma penitenciară susținută de Consiliul Europei. Statisticile SPACE I sunt elaborate anual de Consiliul Europei și analizează evoluția populațiilor penitenciare din statele europene.

Opinia ta contează. Comentează!