Suma compensată de Guvern la energia termică va crește de la 450 de lei la 815 lei pe lună
Economic 18 ianuarie 2022, 19:52 | 1140

Guvernul a anunțat că va mări suma compensațiilor pentru consumatorii de agent termic, iar în criza gazelor ar putea fi necesară din nou declararea stării de urgență, pentru a acoperi deficitul de lichidități. Declarația a fost făcută de premierul Natalia Gavrilița. Ea a precizat că răspunsul Gazprom-ului în privința amânării plății pentru luna ianuarie rămâne incert. Asta în condițiile în care termenul-limită de achitare expiră peste două zile - pe 20 ianuarie.

Guvernul majorează compensațiile oferite moldovenilor pentru plata facturilor la energia termică. Suma va crește de la 450 de lei la 815 lei pe lună. Premierul Natalia Gavrilița a anunțat modificări la legislație și buget.

NATALIA GAVRILIȚA, premier: "Este vorba de două modificări care duc la scăderea facturilor pentru cele mai vulnerabile familii. Prima - creștem volumul compensat de Guvern din factura la agent termic. Dacă în noiembrie și decembrie am compensat 67 % din creșterea de tarif în comparație cu luna octombrie, începând deja cu luna ianuarie vom compensa 80 de procente din creșterea de tarif. În plus am crescut volumul acoperit de compensații. Dacă în noiembrie și în decembrie am compensat o gigacalorie, începând deja cu factura din luna ianuarie vom compensa până la 1,5 gigacalorii."

MARCEL SPATARI, ministrul Muncii și Protecției Sociale: "Am propus să mărim volumul energiei termice compensate de la o o gigacalorie la 1,5 gigacalorii per familie întrucât aceste familii nu își pot controla consumul de energie ele fiind branșate la sistemele publice cu distribuție centralizată. Conforma datelor primite de la furnizor vedem că mai mult de jumătate din Chișinău consumă mai mult de o gigacalorie."

Tot astăzi, premierul Natalia Gavrilița a spus că ar putea fi declarată din nou stare de urgență, deoarece MoldovaGaz, companie-fiică a Gazprom, este în incapacitate de a-și onora angajamentele contractuale față de furnizorul rus.

NATALIA GAVRILIȚA, premier: "MoldovaGaz estimează că va avea un deficit de lichidități de 30 de milioane de dolari. În cazul în care ne vom confrunta cu pericolul iminent de sistare a furnizării gazelor, va trebui să venim cu declararea stării de urgență pentru a lua anumite măsuri ce nu sunt posibile într-o procedură obișnuită."

La rândul său, șeful MoldovaGaz, Vadim Ceban, ne-a spus că a încercat să ia credite de la mai multe bănci pentru a acoperi deficitul de lichidități, dar toate băncile au refuzat.

VADIM CEBAN, șeful Moldovagaz: "Avem 720 de milioane datorie și, respectiv, din cauza aceasta, nu putem accesa credite."

Potrivit acordului semnat cu Gazprom, Republica Moldova s-a angajat să achite până în data de 20 a fiecărei luni atât plățile pentru luna precedentă, cât și 50% din plățile pentru gazul consumat în luna curentă. În caz contrar, concernul rus poate sista livrarea gazului în următoarele 48 de ore. Potrivit legii, starea de urgență poate fi declarată de către Parlament cu votul a cel puțin 51 de deputați la propunerea Guvernului sau a președintelui Republicii Moldova.

Opinia ta contează. Comentează!