Emoții pentru absolvenții de gimnaziu, care au susținut astăzi al doilea examen - la matematică
Social 8 iunie 2026, 15:56 | 124

Emoții pentru absolvenții de gimnaziu. Aceștia au susținut astăzi al doilea examen - cel la matematică. La centrul organizat la Liceul teoretic „Mircea Eliade” din capitală ne-au spus că au intrat în sala de examen fără emoții, iar cea mai mare provocare a fost la subiectele de geometrie.

Diriginta clasei a IX-a ne-a spus că absolvenții au fost bine pregătiți și că emoțiile au dispărut imediat după examen.

MARIANA TOFAN, profesoară Liceul „Mircea Eliade”: "După zâmbetul pe care îl observăm acum după examen, ne-am dat seama că copii au fost pregătiți. Emoții desigur că de dimineață au fost dar după cum văd că au ieșit sunt încrezută că vom avea rezultate frumoase. De care ne vom bucura, ei, noi ca profesori și desigur părinții."

Potrivit autorităților, la examenul de matematică din această sesiune au participat peste 34.000 de elevi din întreaga țară, în 385 de centre de examene. Sesiunea va continua joi, 11 iunie, cu proba la limba de instruire, și se va încheia în 15 iunie, cu examenul la limba și literatura română pentru cei care au studiat în altă limbă decât cea oficială.

Opinia ta contează. Comentează!