Sute de manifestanţi sârbi s-au adunat, din nou, la proteste în Zvecan, după ciocnirile violente din zilele trecute
Situația rămâne tensionată în nordul Kosovo. Sute de manifestanţi sârbi s-au adunat, din nou, la proteste, după ciocnirile violente din zilele trecute, care s-au soldat cu rănirea a peste 30 de militari din misiunea KFOR, inclusiv doi soldați moldoveni. NATO va trimite încă 700 de militari în nordul Kosovo pentru a interveni în caz de necesitate. Preşedintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că există o responsabilitate a autorităţilor kosovare în situaţia creată.
EMMANUEL MACRON, președintele Franței: "Noi le-am transmis foarte clar autorităţilor kosovare că a fost o eroare să se procedeze la aceste alegeri în contextul, pe care îl știți, de non-participare virtuală. Sper că mâine, în cadrul Comunității Politice Europene, împreună cu cancelarul Scholz, ne vom vedea și cu președintele din Kosovo, și cu președintele Serbiei. Este foarte clar că există o responsabilitate a autorităţilor kosovare în situaţia actuală şi o nerespectare a unui acord care era totuşi important şi care a fost parafat doar acum câteva săptămâni."
Manifestanții sârbi s-au adunat, din nou, în faţa primăriei din Zvecan, protejată de soldaţi ai forței multinaționale KFOR, condusă de NATO. Protestatarii cer plecarea primarilor albanezi, pe care îi consideră nelegitimi.
MLADEN CIPRIJANOVIC, angajat sârb al Primăriei din Leposavic, Kosovo: "Stăm cu toții aici. Protestul nostru va continua până când cerințele noastre vor fi îndeplinite și noul primar va părăsi clădirea și își va lua mandatul tehnic și va merge în altă parte."
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat atacurile împotriva militarilor KFOR.
JENS STOLTENBERG, secretarul general al NATO: "Astfel de atacuri sunt inacceptabile și trebuie să înceteze. KFOR, forțele NATO, vor întreprinde toate măsurile necesare pentru a menține un mediu sigur și securizat pentru toți cetățenii din Kosovo și vor continua să acționeze în mod imparțial, în conformitate cu mandatul nostru în cadrul Organizației Națiunilor Unite. Am decis să dislocăm încă 700 de soldați din forța de rezervă operațională pentru Balcanii de Vest și să punem un batalion suplimentar de forțe de rezervă la un nivel de pregătire mai ridicat, astfel încât să poată fi, de asemenea, dislocat în caz de nevoie."
Mulţi membri ai comunităţii sârbe, majoritare în patru oraşe din nordul Kosovo, nu recunosc autoritatea Priștinei şi rămân loiali Belgradului. Sârbii au boicotat scrutinul municipal din aprilie în aceste localităţi, ceea ce a dus la alegerea unor primari albanezi, cu o prezenţă la vot de mai puţin de 3,5%.
ALBIN KURTI, prim-ministrul Kosovo: "Nu există o normalitate, relații bune de vecini, fără o recunoaștere mutuală, dar și fără un tratament onest, serios de protejare a minorităților naționale."
Serbia susține însă că Guvernul din Kosovo ar vrea ca sârbii să se confrunte cu militarii NATO.
ALEKSANDAR VUCIC, președintele Serbiei: "Îndemn sârbii din Kosovo să nu intre într-un conflict cu NATO. Și nu pentru că mie îmi e teamă sau pentru că oricui dintre noi îi este teamă. Nimeni dintre noi nu are ce pierde. Dar pentru că asta este ceea ce își dorește cel mai mult prim-ministrul din Kosovo."
Uniunea Europeană a făcut apel la ambele părți pentru a dezamorsa imediat tensiunile.
Luni, la Zvecan, manifestanţii sârbi au fost, într-o primă fază, respinşi de forţele kosovare, care au făcut uz de gaze lacrimogene. Ulterior, militarii KFOR au încercat să separe cele două părţi, înainte de a dispersa mulţimea. Manifestanţii au replicat lansând pietre şi sticle incendiare în direcţia soldațiilor din misiunea de pacificare. Serbia și Kosovo au făcut puțin progres în relațiile bilaterale, în pofida faptului că în 2013 s-au angajat într-un dialog pentru a avea legături normale, o cerință pentru ambele în vederea obținerii statutului de membru al Uniunii Europene, scrie Reuters. Serbia nu a recunoscut niciodată independenţa fostei sale provincii autoproclamată în 2008, la un deceniu după un război sângeros între forţele sârbe şi rebelii albanezi separatişti.








