Sute de femei din capitală au luat credite pentru cursuri de balet, însă toate studiourile s-au închis fără preaviz
Social 24 martie 2026, 16:50 | 326

Au luat credite pentru cursuri de balet, iar studioul s-a închis. Acum, au rămas cu datorii și fără explicație. Vorbim de sute de femei din capitală, care cer să le fie returnați banii sau să le fie oferită o alternativă. Ele au depus plângere la poliție și la Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor.

PAULA BEJENARI, reporter Jurnal TV: "Suntem la ușa centrului de balet de pe strada 31 august. Chiar dacă pe anunțul de aici scrie că activitatea continuă și antrenamentele au loc în regim obișnuit, ușa este încuiată. Chiar și așa, în aplicația mobilă a clienților apare în continuare opțiunea de înscriere la antrenamente."

Unele cliente ale celor șapte studiouri de balet din Chișinău spun că au luat împrumuturi de zeci de mii de lei, pentru a urma cursurile.

Unor cliente ale studiourilor le-a fost propusă redirecționarea către săli de fitness în aceleași sectoare. Totuși, această opțiune este nesigură pe termen lung, deoarece depinde de achitările pe care ar trebui să le facă studioul de balet către sălile de fitness.

Femeile s-au adunat marți în fața studioului din strada 31 August și au solicitat intervenția poliției, care a înregistrat plângerea colectivă.

ALEXEI CIOMORTAN, reprezentant Direcţia de poliţie a municipiului Chişinău: "La momentul de față înregistrăm raportul respectiv, după asta raportul se expediază la Sectorul 1 de poliție care este pe 31 August, 125. De acolo un reprezentat de la poliție o să vină să ia legătura cu studioul respectiv, doamna care a solicitat poliția ulterior va fi solicitată la sectorul de poliție, va fi audiată, vor fi date declarații. Și deja materialul o să ia cauză ofițerul de sector mai departe."

Am încercat să-l contactăm pe administratorul studioului, pentru a afla de ce acesta s-a închis fără explicații, însă până la ora difuzării știrii nu am primit un răspuns. Acum două zile, el anunța, pe rețelele de socializare, că ar fi vorba de criză financiară.

Totuși, până acum, femeile nu au niciun răspuns. Reprezentanții Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor ne-au confirmat că au înregistrat petiții de la femeile care au rămas fără cursuri și că, în cazul în care agentul economic va intra în faliment, materialele vor fi transmise procuraturii.

Opinia ta contează. Comentează!