Anglia a trecut de Congo cu 2-1, grație unei duble a lui Kane pe final de meci
Externe 2 iulie 2026, 15:43 | 160

Anglia și Belgia s-au calificat dramatic în optimile de finală ale Cupei Mondiale. În aceeași fază a competiției a ajuns și SUA, una dintre gazdele turneului final. Jurnal TV va transmite în această seară, cu începere de la 22:00, duelul dintre Spania și Austria.

Naționala Angliei a învins Congo, scor 2-1. Congo a început cum nu se putea mai bine și a reușit să deschidă scorul încă din minutul 7 prin Cipenga, care l-a învins pe Jordan Pickford. Englezii au reușit să marcheze abia în minutul 75, atunci când Harry Kane a restabilit egalitatea. Același Kane a reușit să întoarcă scorul, după ce a făcut dubla, în minutul 86. În următoarea fază a turneului final, echipa lui Thomas Tuchel va da peste Mexic.

Belgia a trecut de Senegal cu 3-2 după prelungiri, în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale 2026. Belgia a obținut una dintre cele mai spectaculoase victorii din istoria Cupei Mondiale. Selecționata lui Rudi Garcia a fost condusă cu 2-0 până în minutul 85 al duelului cu Senegal, însă a revenit incredibil, a egalat în timpul regulamentar și s-a impus cu 3-2 după prelungiri. Golul calificării a venit în minutul 120+5, dintr-un penalty transformat de Youri Tielemans. În urma acestui succes, trupa lui Rudi Garcia s-a calificat în ”optimi” la turneul final, fază a competiției unde va da peste SUA.

SUA a învins-o pe Bosnia și Herțegovina, scor 2-0, și s-a calificat în optimi. Balogun a deschis scorul în minutul 45, cu un șut din interiorul careului, după o gafă în apărarea Bosniei. Selecționata lui Mauricio Pochettino a păstrat echilibrul în startul reprizei secunde, însă a primit o adevărată lovitură în minutul 61. Marcatorul Balogun a fost eliminat după un fault extrem de dur asupra lui Muharemovic. Americanii au dublat avantajul în minutul 82, după ce Tillman a executat perfect o lovitură liberă!

Opinia ta contează. Comentează!