Jurnalul orei 17, 27 Iulie
Prezentat de Călin Jucovschi
Pompierii moldoveni, detașați în Grecia, au intervenit din nou în lupta cu incendiile de vegetație. Salvatorii aflați în misiune prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, au fost chemați să stingă flăcările într-o pădure din apropierea localității Pilea, în sudul orașului Salonic.
Ambrozia urmează să dea în floare, iar asta înseamnă una dintre cele mai dificile perioade din an pentru mii de oameni alergici. Deși reprezentanții serviciilor de profil din capitală afirmă că situația este sub control, echipa Jurnal TV a găsit mai multe locuri în care planta crește nestingherit. Oamenii cer ca autoritățile municipale să intervină mai responsabil, pentru a preveni răspândirea polenului.
Acuzații de concurență neloială și posibilă favorizare a unor agenți economici la adresa Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. O investigație Jurnal.md a scos la iveală că mai mulți actuali și foști angajați ai instituției ar indica probleme în procesul de evaluare a dispozitivelor medicale. De asemenea, și documente obținute de publicație arată că și numirea de către Guvernul Recean a Iulianei Albu la șefia agenției s-ar fi desfășurat contrar legislației. Ministerul Sănătății anunță inițierea unui control la instituție.








